
Primarul interimar al Capitalei: Salariile directorilor din companii şi indemnizaţiile membrilor din consiliile de administraţie trebuie reduse până la finalul zilei
Toate companiile municipale vor trebui să implementeze, până la finalul zilei, hotărârea de Consiliu General în baza căreia sunt plafonate salariile directorilor şi indemnizaţiile membrilor din consiliile de administraţie, a declarat primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Bujduveanu a declarat că luni se împlinesc 45 de zile de la aprobarea hotărârii respective de către CGMB.
„Toate companiile municipale au obligaţia ca până la finalul zilei să implementeze hotărârea de Consiliu. Altfel, riscă sancţiuni”, a spus edilul general, într-o declaraţie acordată presei.
El a menţionat că în cursul acestei săptămâni va face publice informaţiile privind modul în care a fost pusă în aplicare hotărârea Consiliului General.
„Voi avea o discuţie cu fiecare director în parte, din companii. Cred că e foarte mult de făcut la nivelul companiilor municipale. În urmă cu 45 de zile am luat o decizie, considerând de bun simţ să reducem toate salariile la nivelul companiilor municipale – nişte salarii nesimţite – şi indemnizaţia membrilor din consiliul de administraţie. Astăzi suntem în raportare, strângem toate datele şi le facem publice săptămâna aceasta, să vedeţi dacă s-a îndeplinit acea hotărâre de Consiliu General. Dacă nu, a doua zi, Corpul de Control… Luăm măsuri administrative şi o facem cu forţa”, a spus el.
Bujduveanu a declarat că nu este posibil ca un director să ia un salariu de 40.000 de lei, în condiţiile în care Guvernul adoptă măsuri pentru reducerea deficitului bugetar.
„Eu cred că au înţeles că în situaţia de faţă nu îşi mai permite nimeni să îşi bată joc de români şi să aibă salarii de 40.000 de lei, în contextul în care vedem ce măsuri este nevoit să ia Guvernul pentru a redresa financiar ţara”, a precizat Bujduveanu.
Pe 25 iunie, CGMB a aprobat hotărârea în baza căreia salariile directorilor din companiile municipale vor fi plafonate la nivelul celui al viceprimarului Capitalei.
Totodată, remuneraţia membrilor neexecutivi ai consiliului de administraţie va fi formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară, care nu va putea depăşi media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate.
Remuneraţia membrilor executivi ai consiliului de administraţie sau a directorilor generali va fi formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară şi una variabilă. Indemnizaţia fixă lunară nu va putea depăşi nivelul celei lunare a viceprimarului Capitalei.
Totodată, remuneraţiile lunare ale altor conducători ai operatorilor economici ce au contract individual de muncă cu companiile Primăriei Capitalei nu vor putea depăşi nivelul indemnizaţiei lunare pentru viceprimarul Capitalei.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.