G4Media.ro

Primarul din Iași și vicepreședintele USR Botoșani, amendați pentru afirmații discriminatoare față…

Foto: Mihai Chirica / Facebook

Primarul din Iași și vicepreședintele USR Botoșani, amendați pentru afirmații discriminatoare față de romi și africani

Mihai Chirică, primarul Municipiului Iași, și Adrian Hobjilă, vicepreședinte USR Botoșani, au fost amendați miercuri de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNDC) pentru afirmațiile discriminatoare, potrivit unui comunicat al instituției.

Ce a spus Adrian Hobjilă: “oricât ne-ar costa, merită scoși romii din Centrul Vechi. Avem soluții. Prima dată trebuie curățenie și abia apoi poți face ceva acolo”.

CNCD a decis cu unanimitate de voturi că afirmația reprezintă discriminare și încalcă dreptul la demnitate. S-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei a lui Adrian Hobjilă

Ce a spus Mihai Chirică, primarul Municipiului Iași: “O să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii și alte națiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi și o să ne cucerească și o să ne devină șefi”. CNCD a decis cu unamitate că declarația reprezintă discriminare și încalcă dreptul la demnitate.

Și Chirica a fost amendat cu 10.000 lei.

Foto: Mihai Chirica / Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Pamflet
    Rromi se scrie cu doi de ,,r”.
    Va rugam sa respectati normele ortografice

  2. Pamflet
    Dar pe curtea constitutionala, pe parlament si pe guvern , nu la amendeaza nimeni pentru discriminare?
    Aceste institutii discrimineaza pe acea parte din populatia tarii care nu primeste pensii speciale

    • Pamflet
      Neuronul tău ticăie în urmă, după cum au observat toți de aici deja.
      Parlamentul a eliminat pensiile speciale.

  3. Pai,fata de ce a spus Chirica,Hobjila a fost domn,dar acest club de politruci pesedisto-maghiaro-romi amendeaza pe cine bor..Cand ai lir dadeau cu bata-n balta,nimic voncret,ca doar suntbpusi politic! Sa amendexi cu zece mii doar ca a afirmat ca romii fac mizerie si trebuie scosi din spatiile ilegal ocupate pentru a le restaura ,asta este discriminare ?!?

  4. Cndc trebui urgent desființată. O instituție coruptă, acolita fmmpsdaldeudmr. Cei amendați au dreptate. În primul rând ce caută zdrentele alea angajați ai cndc și cine i-a numit. Țara este dusă intenționat către distrugere de niște instituții controlate parcă de forțe pornite să distrugă romanica.

  5. Ce mai zice trolul securistoid bad@ plus fmm samir!

  6. Nu este nicio discriminare. Este doar snobism (insuficienta calificare in materie) a Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNDC). Prin prostia dovedita, acest consiliu este o rusine – mare pacat, deoarece AVEM nevoie de un astfel de consiliu.

    Nu orice afirmatie neplacuta pentru cineva sau deranjanta este discriminare.
    Prin astfel de decizii, membrii acestui consiliu de fapt submineaza rolul cu adevarat important al unui astfel de consiliu, si il arunca in ridicol – nimeni nu-l va mai respecta – va deveni o gluma. Si atunci poate vor realiza ca prin prostia lor de fapt au SUBMINAT exact scopul originar al acestui consiliu.

    Cand prostia este in varful societatii si da verdicte … … …

  7. CNCD este o banda infractionala, care atenteaza la drepturile omului. Trebuie desfiintata, iar seful ei trebuie bagat la puscarie!

  8. CNCD se face ca are activitate, Chirica e un bou, nu stiu cine dintre sirieni si noi a coborit mai de curind din copac (chiar daca situatia la ei e nasoala – de unde se vede ca nu conteaza asa de mult data la care s-a rupt creanga cu tine), la fel si usr-istul de la Botseni. Pentru rasistii care nu stiu cu ce a gresit baietul : nu se zice „merita sa scoatem romii din …” ci „merita sa eliberam cladirile de cei care le ocupa abuziv”. Poate ca unii nu sesizeaza diferenta, dar ea exista.