Home » Articole » Primarul din Crevedia: Eu am fost înștiințat că s-a oprit activitatea firmei de GPL / Patronul firmei e vinovat

Primarul din Crevedia: Eu am fost înștiințat că s-a oprit activitatea firmei de GPL / Patronul firmei e vinovat

Primarul din Crevedia: Eu am fost înștiințat că s-a oprit activitatea firmei de GPL / Patronul firmei e vinovat
sursa foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea
Ascultă articolul

Primarul Florin Petre (PSD) din Crevedia a declarat, marți, că nu știa că firma de GPL funcționa, el fiind înștiințat că activitatea firmei s-a oprit.

„Am văzut o cisternă parcată la poartă din când în când”, a susținut primarul.

Întrebat cine este vinovat de tragedie, primarul a replicat: „Patronul firmei”.

El a mai susținut că firma avea toate autorizațiile pentru construcții.

- articolul continuă mai jos -

„Păi, aşa cum a spus şi preşedintele Consiliului Judeţean, nu este în competenţa primăriei să facă acest lucru şi din moment ce nu am primit nicio sesizare, că s-a vehiculat la presă că a venit, a zis… Nu a venit nimic scris la primărie. Cei care au fost afectaţi sunt vecinii care locuiesc lângă acest GPL. Puteţi să-i întrebaţi dacă vreunul dintre ei a făcut vreo sesizare sau mi-au adus la cunoştinţă… Ştiam că s-a oprit. Am trecut pe acolo, poate şi de două ori pe săptămână. Nu am văzut nimic… Poarta închisă şi atât”, a mai susţinut edilul.

„S-a depus o cerere de construcţie la primărie, s-a eliberat un certificat de urbanism cu anumite avize. Toate avizele au fost luate şi stau în spatele autorizaţiei şi au fost predate către organele competente. Totul e în regulă cu construcţia. Şi a fost în regulă până în 2020, când am primit înştiinţare, primăria şi celelalte instituţii, că s-a închis activitatea. Păi eu zic că cei de la ISU sunt singurii în măsură să verifice. Mai mult decât atâta, dacă făceau o sesizare, cei de la ISU către poliţie bănuiesc, să le pună în vedere să verifice din când în când dacă acea staţie mai funcţionează, ar fi fost ok, din punctul meu de vedere”, a mai spus edilul din Crevedia.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat, luni, că s-a sesizat din oficiu și a deschis două dosare în legătură cu autorizarea stației GPL de la Crevedia. Dosarele sunt „in rem”, în acest moment nicio persoană nu are calitatea de suspect.

Comentarii
  • Bravos, „ei a făcut vreo sesizare?”, pai „ei”, ei de unde sa stie ca firma trebuia sa-si opreasca activitatea ca sa faca sesizari? Parca si vad vecinii aia cum se inghesuiau sa sa intereseze daca statia gpl are sau nu are autorizatie…

  • Dar fără știință unde a trăit, numai în pădure, în peșteră singur?! Minciuna, hoția, mafia și nesimțirea domină societatea românească. Repede am ajuns un stat mafiot, incredibil de rapid!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole