Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a semnat autorizaţia de construire pentru punerea în siguranţă Palatului Voievodal Curtea Veche, transmite Agerpres.
Prima curte domnească a oraşului are o vechime de 570 de ani, datând din secolul XV, aminteşte Primăria Capitalei pe pagina sa de Facebook.
„Cel mai vechi monument medieval din Bucureşti este într-o stare avansată de degradare, are infiltraţii, plouă în interior, este plin de buruieni şi are nevoie urgent de protecţie. Lucrările ar putea începe în 3-4 săptămâni şi ar dura 4-6 luni”, informează PMB.
Vestigiile se află în „inima oraşului”, pe str. Franceză nr. 19-23. Ocupă o suprafaţă de 3.380 mp şi conţin nouă corpuri de clădire.
După punerea în siguranţă, Curtea Veche va fi restaurată.
„S-a mai încercat o punere în siguranţă, în 2018, însă lucrările au fost oprite doi ani mai târziu şi abandonate. Nu au fost luate atunci nici cele mai mici măsuri de conservare a monumentului istoric. Până în 2015, aici a funcţionat un muzeu”, se menţionează în postare.
Administraţia locală subliniază importanţa promovării istoriei şi a identităţii oraşului.
„Situl arheologic complex, construit, îmbunătăţit şi reparat în perioada secolelor XV-XVIII, a fost martorul celor mai importate momente din istoria oraşului nostru. Timp de secole, a fost centrul politic, administrativ şi comercial al Ţării Româneşti şi reşedinţa unor mari voievozi precum: Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu. În jurul lui s-a dezvoltat Bucureştiul, locul pe care noi toţi îl numim ‘acasă'”, transmite sursa citată.