
Primarul Braşovului cere dezvoltatorilor care nu au amenajat trotuarele sau străzile, ori nu au reglementat situaţia juridică a acestora, să intre în legalitate /21 de dezvoltatori, cu 39 de proiecte, nu şi-au respectat obligaţiil
Dezvoltatorii imobiliari din Braşov care nu şi-au respectat obligaţiile urbanistice, dar au obţinut certificatele de edificare a construcţiilor în perioada 2020-2024 şi şi-au intabulat construcţiile, au termen până în 6 septembrie să intre în legalitate, a transmis, miercuri, primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit acestuia, există dezvoltatori care au încălcat prevederile unei hotărâri a Consiliului Local din 2018, conform cărora trebuiau să edifice şi elementele de infrastructură rutieră – adică trotuarele – din zona în care au construit.
„Cu complicitatea primăriei, în perioada 2020-2024, unii au obţinut certificatele de edificare – deoarece responsabilii de la acel moment – primarul Allen Coliban şi viceprimarul Flavia Boghiu (USR), administratorul public Adriana Miron şi arhitectul şef Dragoş Oprea – nu s-au preocupat să vadă dacă au făcut şi infrastructura. Odată eliberate, aceste certificate de edificare au intrat în circuitul civil. Nişte oameni au cumpărat locuinţe, dar au cumpărat altceva decât li s-a promis şi s-au trezit că ei locuiesc într-un bloc, dar nu au străzi. Şi acest lucru nu este în regulă”, a declarat, conform unui comunicat de presă, George Scripcaru.
Edilul s-a întâlnit, miercuri, cu aceşti investitori şi le-a solicitat remedierea problemei.
„Avem 30 de zile pe care le-am luat ca termen. În 6 septembrie, tragem o concluzie, să vedem dacă aceşti dezvoltatori doresc să intrăm în normalitate, iar dacă nu, voi cere Instituţiei Prefectului să atace toate certificate de edificare care au fost aprobate cu nerespectarea acestor prevederi, pentru că aceste certificate de edificare conţin elemente care sunt false şi nu au fost realizate. Consecinţa este că, odată certificatul de edificare anulat, aceşti dezvoltatori vor avea o problemă cu clienţii cărora le-au vândut aceste locuinţe cu nerespectarea prevederilor legale. (…) Eu tocmai pentru oameni mă gândesc că trebuie să facem ceva şi asta le-am propus acestor constructori, să corectăm aceste greşeli, aceste erori, forţate sau cu ştiinţă făcute, ca să nu sufere oamenii şi să le aducem şi într-o situaţie normală infrastructura”, a subliniat primarul George Scripcaru.
Conform verificărilor făcute atât în ceea ce priveşte documentaţiile, cât şi situaţia de pe teren, au fost identificaţi 21 de dezvoltatori imobiliari, cu 39 de proiecte, care nu şi-au respectat obligaţiile din certificatele de urbanism sau din avizul comisiei de circulaţie, dar au obţinut certificatele de edificare a construcţiilor, au precizat reprezentanţii Primăriei Braşov.
„Situaţia diferă de la un proiect la altul, de la amenajarea a câţiva metri de trotuar, la modernizarea unor tronsoane de străzi”, se arată în comunicatul citat.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.