Home » Analize » Primăria Capitalei va cumpăra 100 de troleibuze și 79 de tramvaie / Dotările cerute pentru noile vehicule

Primăria Capitalei va cumpăra 100 de troleibuze și 79 de tramvaie / Dotările cerute pentru noile vehicule

Primăria Capitalei va cumpăra 100 de troleibuze și 79 de tramvaie / Dotările cerute pentru noile vehicule
Sursa foto: Facebook / Nicusor Dan
Ascultă articolul

Primăria Municipiului București a anunțat duminică intenția de a achiziționa, cu fonduri europene, 100 de troleibuze și 79 de tramvaie noi, prin Programul Regional București–Ilfov 2021–2027.

Instituția precizează că, în ultimele zile, au avut loc întâlniri tehnice cu producători interesați de viitoarele licitații, în cadrul procesului de pregătire a achizițiilor.

- articolul continuă mai jos -

„Pentru a pregăti cât mai bine achizițiile, în ultimele zile am organizat întâlniri tehnice cu reprezentanții unor furnizori importanți de tramvaie și troleibuze, interesați de viitoarele licitații”, a transmis Primăria Capitalei într-o postare pe Facebook.

La discuții au participat companii precum Anadolu, Solaris, BMC și Automatica Mobility, interesate de contractele pentru troleibuze, în timp ce pentru tramvaie au fost reprezentate firmele Astra, Bozankaya, Škoda și Pesa.

Potrivit autorităților locale, întâlnirile au fost organizate după finalizarea consultării de piață pentru caietele de sarcini, etapă în care operatorii economici au transmis observații și propuneri tehnice.

„Ne dorim să lansăm licitațiile cât mai curând și să atragem cât mai multe oferte. De aceea, analizăm toate propunerile primite și clarificăm din timp aspectele tehnice, astfel încât procedurile să se desfășoare mai rapid și mai eficient”, a mai transmis instituția.

Dotările obligatorii pentru vehiculele noi

Noile troleibuze și tramvaie vor trebui să fie echipate cu aer condiționat, rampe pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă, sisteme audio-video pentru informarea pasagerilor, camere de supraveghere, validatoare contactless și porturi USB.

De asemenea, sunt prevăzute sisteme moderne de siguranță și asistență la condus.

Cele 79 de tramvaie fac parte din două proiecte majore ale Primăriei Capitalei: modernizarea a circa 50 de kilometri de linii de tramvai și extinderea traseului din zona Prelungirea Ghencea.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole