
Primar din județul Botoșani anchetat pentru luare de mită și plasat sub control judiciar pentru 60 de zile
Eugen Nechita, primarul comunei Drăgușeni, este acuzat că ar fi cerut șpagă 200.000 de lei de la administratorul unei firme ca să efectueze plățile aferente unui contract de modernizare de drumuri aflat în derulare.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 26 iunie 2025, față de Eugen Nechita, primarul comunei Drăgușeni, județul Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (2 acte materiale).
„În perioada octombrie 2024 – februarie 2025, la diferite intervale de timp, în calitatea menționată, inculpatul Eugen Nechita ar fi pretins pentru sine, cu titlu de mită, de la un administrator al unei societăți comerciale, în total suma de 200.000 de lei, din care ar fi primit efectiv, în trei tranșe, suma de 90.000 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la efectuarea plăților aferente unui contract de modernizare de drumuri aflat în derulare”, au stabilit anchetatorii.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, edilul trebuie să respecte o serie de obligații între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu depășească limita teritorială a județului Botoșani fără acordul procurorilor D.N.A., să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de controlul judiciar, să nu se deplaseze în sediul primăriei comunei Drăgușeni, județul Botoșani și să nu să nu desfășoare/exercite funcția în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv cea de primar al comunei Drăgușeni, jud. Botoșani.
Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Primarului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.