Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Școala smart din Ciugud se mută în scenariul roșu, cu toate orele de curs în regim online, ca urmare a numărului de cazuri noi de coronavirus identificate în comună, relatează Alba24.ro. “Vom sta o săptămână cu toate cursurile online, așa ne-a aprobat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Astăzi a fost luată decizia”, a declarat pentru Edupedu.ro directoarea Școlii din Ciugud.
Decizia ca cei 160 de elevi și profesorii Școlii din Ciugud să continue orele exclusiv online a fost luată de autorități după ce 13 persoane au fost confirmate în localitate cu COVID-19, cu o incidență de 4,13 la mie, scrie publicația Alba 24.ro, care precizează că parte dintre persoanele confirmate pozitiv sunt asistenți medicali sau angajați ai MAI.
Contactată de Edupedu.ro, directoarea Școlii din Ciugud, Teodora Simion, a declarat decizia trecerii din scenariul hibrid în scenariul roșu a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență vineri, 25 septembrie, iar hotărârea prevede că școala va fi exclusiv online pentru o săptămână.
“Fiindcă în școala noastră se organizează secție de votare, elevii făceau oricum cursurile în scenariu roșu luni și marți. Cu această decizie, cursurile vor fi online până vineri“, a precizat Teodora Simion.
Ce inteligent e taranul roman! Nu mai poti discuita cu el decat despre device-uri sau chromebook-uri! La fel este si ziaristul roman! Zugraveste realitatea ruralo-device-chromebucista cu o acuratete fantastica!
Numai ca tara merge la fel de prost, taranul roman voteaza la fel de prost si toate merg la fel cum au mers in ultimii ani ai desavarsirii pe linia psd-pnl-ista(usl-ista).
Daca s-ar scrie romaneste „scoala desteapta”, s-ar vedea prea clar ca scolile absolvite de doamna Edupedu, sunt prin contrast si pe cale de consecinta, scoli proaste.
Dar sinceri sa fim, vedem ca si regele merge la buda. Cat erau taranoii de smarti, tot au dat cu mucii in colegi.
S-or fi îmbolnăvit atâția de la 5G din comuna smart (comuna neo big brother)
Mișto ca au dat la elevi chrome-brick-uri, mai inutile decât orice netbook cu Windows. Dacă pana și o tableta cu android o mai poți configura în afara ecosistemului google (ala cu don’t be evil…), un chrome book fara Google este brick.