Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Luni dimineața a nins pentru prima oară în București în această iarnă. Capitala a fost acoperită cu un strat de zăpadă de câțiva centimetri, care s-a topit însă rapid pe principalele artere de circulație, astfel că traficul auto se desfășoară normal.
Agenția Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de ninsori pentru București și șapte județe din sudul și estul Munteniei și în cea mai mare parte a Dobrogei, valabil de azi de la ora 5.00 până la ora 20.00. În acest interval vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Cantitățile de precipitații vor depăși, pe arii restrânse 15 – 20 l/mp. Spre seară aria ninsorilor se va restrânge către Dobrogea, unde temporar vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 40 – 45 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea.
Vremea se va menține deosebit de rece în prima parte a săptămânii, mai ales pe parcursul nopților și dimineților, potrivit ANM.
Traficul de zi libera se desfasoara normal,adica singura masina de la semafor nu sta in aglomeratie. Daca era o zi normala de luni….