Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Prima centură a oraşului Curtici a fost finalizată mai devreme cu şase luni decât era prevăzut în contractul cu executantul lucrărilor, anunță Agenția de presă Rador.
Drumul, care a costat circa 4 milioane de euro, scoate traficul greu din oraş, care s-a intensificat în ultimii 20 de ani.
Primarul oraşului Curtici, Bogdan Ban, spune că noul drum are o lungime de 7,2 kilometri şi face legătura între drumul judeţean Curtici – Macea şi drumul judeţean Curtici – Sântana, dar asigură legătura şi cu pasajul peste calea ferată.
“Traficul greu s-a intensificat foarte mult în ultimii 20 de ani pentru că la Curtici avem o zonă industrială importantă, dar acum reuşim să deviem camioanele, care circulau prin centrul oraşului”, a spus edilul.
Recepţia lucrărilor a fost făcută şi drumul este deschis neoficial traficului, în timp ce toate celelalte documente pentru deschiderea oficială vor fi finalizate în câteva zile, mai spune primarul din Curtici.
Centura leagă nordul de sudul localităţii, dar Primăria Curtici intenţionează să mai construiască şi o centură nord-vest, pentru care a contractat deja realizarea studiului de fezabilitate.
Sursa foto: Administratie.ro
Ah ce-mi mai place mie la Curtici și chiar și la Fundulea! Mai ales să o ard pe acolo împreună cu Olivea, Mario3, Draggy, Avram Iancu, Mirela și alți pițifelnici din secta hauristo-antivaccinisto-conservatoro-budo-fundo-curțistă!
:)))))
Acum ca e iar PsD la butoane vor aparea probleme in teren, amanari, licitatii reluate etc.
„A facut un ckakhat Drula! El si usristii lui au distrus toate proiectele de o maretie si importanta nemaivazute incepute de psd, singurul partid garant al dezvoltarii si prosperitatii natiunii noastre!”(PSD, DRAGOSTEA MEA – Eugen)