G4Media.ro

Prima acțiune în instanță împotriva ordonanței militare nr 2, care interzice inclusiv…

Prima acțiune în instanță împotriva ordonanței militare nr 2, care interzice inclusiv participarea la slujbele religioase / Un reclamant l-a dat în judecată pe ministrul de interne, Marcel Vela, și cere eliminarea completă a restricțiilor care vizează Biserica

Prima acțiune în justiție împotriva Ordonanței militare nr 2, care restrânge o serie de drepturi, inclusiv participarea publicului la slube religioase, a fost înregistrată pe 23 martie la Curtea de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal. Acțiunea a fost introdusă de un cetățean, Chirilă Gh. Mihai-Silviu, care acționat în instanță pe ministrul de interne, Marcel Vela și îi cere sa modifice ordonanța militară, astfel încât publicul să poată participa la slujbele religioase din biserici. Ordonanța militară nu interzice slujbele, care pot fi transmise în direct sau online, ci dreptul publicului de a asista la ele.

Conținutul acțiunii a fost publicat de site-ul mărturisireaortodoxă.ro

Ce solicită reclamatul în acțiunea în justiție:

  • modificarea alin. 2 al art. 2 al Ordonanței militare nr. 1/2020, în sensul eliminării din formularea “Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online” a expresiei “de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online” (nu am nicio obiecție dacă MAI introduce în locul acestei expresii precizări pertinente legate de norme de prevenție, altele decât împărtășirea cu lingurițe de unică folosință, dezinfectarea icoanelor, restricționarea arbitrară a numărului de credincioși etc.; s-ar putea introduce o recomandare ca cei ce sunt bolnavi sau purtători ai virusului să se abțină de la a participa la slujbe, sub sancțiunea impusă de stat, sau alte precizări care să ajute la prevenția virusului, dar să nu împieteze dreptul credinciosului de a participa la slujbe);
  • modificarea alin. 3, al art. 3 al Ordonanței militare nr. 1/2020, în sensul eliminării din formularea “Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, precum și împărtășirea credincioșilor bolnavi la spital sau la domiciliul acestora” a expresiei “la care pot participa maximum 8 persoane”,

alineate introduse prin art. 9, alin. 1, pct. 1 al Ordonanței militare nr. 2/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.

Potrivit textului acțiunii publicat integral pe site-ul mărturisireaortodoxă.ro,  ”măsura este disproporționată pentru că România este una dintre cele 4 țări din Europa care au cerut derogare de la CEDO pentru a restrânge drepturile cetățenești, alături de trei țări foste comuniste, iar situația din țară se poate controla prin celelalte măsuri, nefiind nevoie de alungarea oamenilor din biserici într-o perioadă atât de importantă ca Sfintele Paști; este discriminatorie, deoarece este alungată din biserici doar o categorie de membri ai acestora, și aduce atingere libertății de conștiință, întrucât statul încalcă grav autonomia în organizare a cultului, permițându-și să facă reguli liturgice noi”.

Citește și

Cât de militară este ordonanța militară? Este posibil să stabilești printr-un astfel de act normativ măsuri care prevăd restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute în Constituție?

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

94 comentarii

  1. Sunt multe abuzuri incât vor fi multe procese.

    • Daca vrei sa te infectezi, du-te la Suceava.

    • În special ”abuzuri” împotriva interlopilor din mafia PRO-PSD, p-astea le plâng trolii securiști.

    • Da. Prea multe procese. Spunea Sfantul Iustin Parvu ca aici se va ajunge. Ca nu va fi persecutie religioasa pe fata, ci vor interzice slujbe pe motiv ca lacasurile de cult sunt neconforme. este planl globalistilor satanisti, mostenitorii proiectului comunist.

    • Vor fi intr-adevar multe procese si absolut toate vor limpezi societatea romaneasca. Ca efect, tot mai multi romani vor intelege ca trebuie trimisi fie la puscarie, fie la casa de nebuni, fauna pe care tu si colegii tai trolli ai Rusiei si ai PSD, o cainati. Asteptam cu nerabdare judecarea popilor de la Cluj, care au livrat bizonilor coronavirus cu lingurita. Astia trebuie sa ajunga neaparat la puscarie, sectia fara alifie.

    • Problema nu e că omul face cu viaţa lui ce vrea el, ci că, încălcând regulile carantinei, poate îmbolnăvi grav, mortal chiar, pe alţii. Dacă nu înţelegem, riscul e că religia poate fi scoasă din şcoală.

    • evident ca despre asta e vorba, ca ii infectezi pe altii. dar cu prostii ce sa discuti? numai cand vezi ce comentarii se fac pe aici si e clar. evident ca faci ce vrei cu viata ta, daca nu se transmitea de la unul la altul direct nu era asa o problema. dar pentru ca se transmite asa si pentru ca poti imbolnavii si pe altii nu mai merge cu „e viata mea si fac ce vreau cu ea”. s-a dat o ordonanta? o respectam. n-are nicio sansa actiunea asta. si oricum, cine o judeca? mai e vreun judecator la tribunal?

    • abuz la ce? s-au scos drepturile omului, in acest moment armarea are drept sa te impuste daca nu te supui ordinelor. Ce mama masii nu se intelege, stati in casa si lingeti lugurita deja spalata de voi. Luati o acadea daca nu, in 6 luni 7 reveniti la lingurita. Luati una si acasa sa aveti de unde recupera.
      Biserica este unul din cele mai mari focare, oamenii de genul involuntar vor incepe prostii de genul precum „lupta pentru biserica” ce vor aduce proteste sau alte prostii.
      Trebuie si cred ca e important de echipe profesioniste de mediatori, ce pot exprima profesionist mesajele cu toate aceste persoane si daca, dupa caz nu vor respecta legea sa fie izolati. (nu in puscarie, izolati in conditii bune de viata)

  2. un idiot spalat pe creier !!! aproape 1000 de oameni au murit in italia in ultimele 24 de oere,asta nu va spune nimic ?!mai rau decit covidul e prostia !

    • Italia e in carantina de mai mult de 2 saptamani. Daca ar fi functionat, ai fi vazut curba aplatizandu-se.

    • Sa nu idioțim pe nimeni,că cine zice,ăla este…Are dreptate creștinul ortodox…iar dvoastră dacă nu vă convine,rămâneți acasă și nu muriți pt Hristos,că mai trăiți încă 30 de ani și tot muriți…

    • Italienii nu respectă, sunt atâtea filmulețe cu ei pe afara

    • @Mihai problema e ca te infectezi si dupa infectezi pe altii. Ca daca nu ai infecta pe nimeni, nu interesa deloc ca te duci la biserica si lingi balele tuturor.

    • Bogdan192, nu, sunt necesare cam 3 sapt (si asta e medie, acum depinde de noroc) si probabil sunt si persoane infectate in spitale.

    • Au si organizatiile religioase sau cultele rostul lor,exceptand talibanizarea,ca n cazul din acest articol.

    • @Bogdan192
      Tocmai că se aplatizează curba în Italia. De câteva zile procentul cu care a crescut numărul de cazuri noi e sub 15%, iar azi pentru prima dată de la începutul epidemiei e sub 10%, mai exact 7%.

    • coronavirusul va putea fi eradicat; prostia umana,niciodata

  3. Asa este cand ai mult timp liber si te plictisesti. Iti vin idei, unele mai tampite ca altele. Dati-le bai nene drumu in biserici la slujbe si incuiati-i acolo pana trece pandemia.

  4. Si ai rau decât prostia e neglijenta CRIMINALA. Adica sa joci 3-4 luni Hora Anticipatelor in timp ce Europa cădea prada epidemiei.

    • Se știe că la mafia PRO-PSD atât ”prostia” cât și ”neglijenta CRIMINALA” sunt la Colectiv acasă. Așa e, disperați că ajung la tomberon mai repede decât și-au imaginat ”au jucat 3-4 luni Hora Anticipatelor” pentru că ei controlează Parlamentul, din păcate. Altfel, demult am fi avut alegeri și mafia securistă ar fi fost înlăturată, iar slugile ei îndepărtate din poziții de unde incompența lor duce la moartea unor oameni, cum s-a tot întâmplat în ultimii 30 de ani.

    • Mai grava decat „hora anticipatelor” a fost motiunea anti-Orban a PSD votata pe 5 februarie.
      Daca „Europa cadea prada epidemiei” de 3-4 luni, acest lucru trebuia sa fie evident pe 5 februarie cand PSD ne-a lasat fara guvern doar pentru miza alegerilor in 2 tururi.

    • George, esti penibil in incercarea de a arunca vina in carca PSD-ului pentru situatia actuala. Iti aduc aminte ca alegerile in 2 tururi au picat la CCR, privatizarea sistemului de sanatatea a fost picatura care a umplut paharul si a declansat motiunea asa ca lasa vrajeala cu aruncatul pisicii moarte in gradina vecinului ca nu tine. PNL-ul s-a umplut de ridicol in 3 luni de guvernare cu banii dati fratilor Micula si felul de a guverna exclusiv prin ordonante de urgenta.

    • Mai rea decat UCIDEREA tinerilor de la Colectiv de catre pesedisti prin refuzarea transportarii lor in spitale din exterior fara virusuri ucigase, este declansarea crizei politice in februarie desi aparusera primele cazuri de coronavirus in Europa. Romanii au aratat in 2 tururi de scrutin ca PSD NU MAI ARE LEGITIMITATE sa conduca tara. PSD a furat voturi si sume uriase de la buget inseland romanii ca vor construi 8 spitale regionale pana in 2020, agatandu-se de putere si fara sa demisioneze asa cum le-a cerut poporul. Pesedistii au fost votati sa faca spitale nu sa distruga justitia si sa elibereze violatorii si criminalii sau sa indatoreze tara ca sa se plateasca pensii speciale si salarii de mii de euro la slugile lor, la amantele si neamurile lor.

    • Daca erau cat de cat responsabili, se uitau la scena internationala si lasau Game of Thrones-ul de balta si ne pregateau pentru criza provocata de coronavirus. In schimb, chiar si in ultimul moment, domnul Iohannis si Orban au jucat blatul cu psd-ul. Penibil.

    • De acord, însă „ordonanța militară” poate fi emisă în condițiile prevăzute de OUG1/1999 pentru adoptarea stării de urgență, conform art. 7 al.1, „la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, [atunci când] unele atribuții ale administrației publice centrale de specialitate și ale administrației publice locale trec în competența autorităților militare”.

      Or, în cazul nostru un civil, dl Marcel Vela a emis ordonanțe militare, fără ca atribuțiile administrației publice centrale de specialitate și ale administrației publice locale să fi trecut în competența autorităților militare, ordonanțe cărora se supun înșiși militarii, cei care au ieșit fuguța pe străzi cu transportoare blindate și pistoale mitralieră.

      Este o aberație!

    • Ceva imi scapa!

      Art. 7
      (1) La instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, unele atribuții ale administrației publice centrale de specialitate și ale administrației publice locale trec în competența autorităților militare și a altor autorități publice, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgență.
      (2) Autoritățile civile ale administrației publice continuă exercitarea atribuțiilor care nu au fost transferate autorităților prevăzute la alin. (1) și au obligația de a acorda sprijin acestora.

      Iar la art.20
      Pentru aplicarea dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, precum și a măsurilor prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență, autoritățile militare,
      precum și celelalte autorități publice prevăzute la art. 7 alin. (1) au următoarele atribuții și răspunderi:
      n) să emită ordonanțe militare sau ordine, după caz

      Deci si autoritati civile dau Ordonante Militare. Vezi ca in linkul pe care l-am pus e explicat de ce le zice „Militare”; in situatia actuala e un abuz de limbaj.

  5. „aduce atingere libertatii de constiinta”
    Pai bai talibanilor, cine va persecuta pt constientizarea lui Iisus? Vine militarul si va bate cu patul pustii ca va faceti Sfinta Cruce pe strada? Nu puteti constientiza decat in Biserica? De fapt de ce ma mir, ca una spui ca faci la Biserica in fata Preotului, si alta faci imediat ce iesi din ea. Mi-e sila de voi bai talibani farisei ce sunteti!

    • Nu se pune problema asa mai omule,dar o să vezi tu când o să vită Noua Ordine Mondială peste tine și peste noi toți și o să ne controleze mai rău ca acum,pt că ei acum fac doar un exercițiu la ceea ce urmează…Chiar nu îți dai seama ce se întâmplă???

    • Am vazut maica cum e cu ordinea. Preafericitul in maibah si prostimea pe burta in colb.

    • Tu sigur esti copil de popa…..supărat ca nu mai are taticul incasari.

  6. Dincolo de Biserica Ortodoxă, ori de utilitatea socială a izolării, „ordonanțele militare” au fost emise abuziv.

    Repet, poate că măsura este utilă, însă modul în care a fost adoptată este defectuos, iar instanțele ar putea admite plâgerile, considerându-le întemeiate.

  7. Amice Chirilă Gh. Mihai-Silviu, ești idiot, vorba lui Caragiale. Și asta ți-o spune unul care se duce la Biserică. Mă rog, mă duceam.

    • Sa nu idioțim pe nimeni,că amicul tău are dreptate…Să vezi ce o să urmeze cu Noua Ordine Mondială,care te va incinera obligatoriu…

    • @Orto Doxia

      N-ai cu cine! Distrusii astia o dau cu noua ordine mondiala, cu drepturile lor, fara sa fie constienti ca drepturile, uneori, sunt restranse din necesitate, pentru toata lumea, nu doar pt ei. Societatea trebuie sa se supuna in ansamblul ei, nu doar pe alese, dar greu la deal cu boii mici!

  8. Sinistri clerici! Nu ne ajungea casa poporului. Politicienii au praduit poporul sa le faca megalomanica catedrala. Sa-si puna clopote cu chip ! Sa-si faca buncare in catedrala!
    Zeci de miii de biserici. Nic-un spital!

    • Uite ca acum aveti spitale…ca s-au facut si corturi in curtea spitalelor si o sa mai aveti nevoie de multe spitale daca tratati asa Sfanta Biserică…Stai să vezi ce urmează cu Noua Ordine Mondială,care acum face doar un exercițiu cu noi,că o să zici că și comuniștii erau mai buni…

    • Da ce maica, stapanirea de acum e mai breaza ? Ma uit la preafericitul Vocilescu cu a lui secta de la A3, ma uit la toti preafericitii cu averi de nu mai vad soarele, maica, de atata bogatie…
      Si daca ma dezgroapa „antreprenorii” sa-mi vanda locul de veci cui da mai mult e mai bine, maica ? Ia sa-l intrebam pe fostul primar oprescu (sa traiti domnu doctor, domnu general, ca nu stiu cum sa ma adresez corect) cum e cu cu cimitirele

    • holly shit!

  9. Nu minți nu fura nu cenzura.
    Este un bun început.
    La mai multe.
    Trăiască guvernul !!!
    Trăiască Presedintele!!!!
    Ura !!!
    Ura!!!
    Acum este bine

  10. Intreb asa, ca proasta, maica… Oare cati popi au ramas cu doua uniforme ? Si-i platim si pe astia cu doua salarii, cu doua pensii…

    • Ce-o să mai regreți vorbele astea peste 3 ani,când vei fi sub stăpânirea Noii Ordini Mondiale…Adu-ți aminte ce îți spun sau poate chiar susții și asta dacă faci parte din categoria celor care preferă incinerarea….

    • Da ce maica, stapanirea de acum e mai breaza ? Ma uit la preafericitul Vocilescu cu a lui secta de la A3, ma uit la toti preafericitii cu averi de nu mai vad soarele, maica, de atata bogatie…
      Si daca ma dezgroapa „antreprenorii” sa-mi vanda locul de veci cui da mai mult e mai bine, maica ? Ia sa-l intrebam pe fostul primar oprescu (sa traiti domnu doctor, domnu general, ca nu stiu cum sa ma adresez corect) cum e cu cu cimitirele…

  11. Ar trebui să-i lase pe acești fanatici să meargă la ce slujbe vor, și gata. Selecția naturală rulz.

    • nu prea merge asa. daca tu te duci la slujba si vii in contact cu mine, eu nestiind ce faci tu, riscam sa ai tu virus si sa mi-l dai si mie. care nu am fost la slujba. aici e problema.

  12. Popilor hoți, protopopi, bor-ul intreg sa va fut in gat de javre, lipitori aisocietatii.. Iesiti ajutati faceți ceva ca sunteți plătiți pt asta din banii noștri… Jjjaa astora le frica de moarte mai ceva ca…. Știți de ce nu se implică biserica? Pt că le e frica de moarte deoarece știu ca nu ajung in rai jajajajaja

    • La ce îți folosește această hulire pentru care vei regreta toată viața?Îmi pare rău,dar se vede că nu ești creștin-ortodox…Păcat!

    • Dar popa care-mi cere langa altar tariful sa oficieze slujba de cununie, atat tu, atat nasu, scoate banu e crestin ortodox ? sau e doar un negustor in templu ?

  13. aveti impresia ca in biserica nu va infectati . gresit . nu am vazut nici un popa s-au biserica sa faca o donatie la un spital si slava domnului sant multi miliardari .

  14. dar nu ar fi mai bine daca am inchide in biserici toti acesti indivizi cu clanta mare si le am da drumul toocmai cand se va stinge complet tot microbul ?

    • Ăsta este răspuns?Până la urmă nu ești obligat să mergi la Biserică,dar uiți că mai întâi a fost Biserica și apoi statul…Dar nu-i nimic,pt că unui adevărat creștin,dacă îi dai o palmă,el îți întoarce și celălalt obraz,numai că depinde cât de obraznic ești,că totul are o limită!

    • Diogene tata asta ai scos-o din putul gandirii… Cand s-au format statele crestinismul nu exista in mintea nici unui cioban din estul mijlociu

  15. Papa se poate ruga in izolare pentru binele omenirii , dar pupători de oase de la noi din țara nu suportă acest lucru.
    Trebuie să mergi la biserică pentru a te ruga de parcă biserica ar avea linie directa cu ăl din ceruri.
    E o vorbă care sună cam așa „mare e gradina ta doamne dar mulți sunt in ea”.

  16. Bună seara!!!
    Băieți și fete!!!
    Adică măi dragă!
    Am și eu o problemă cu situația pendinte.
    Adică cu art .8 care glăsuiește cam așa: În exercitarea atribuțiilor ce le revin pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, autoritățile militare emit ordonanțe militare care au putere de lege, cu respectarea dispozițiilor art. 4 din prezenta ordonanță de urgență.
    Prima Chestiune -Ministerul de interne nu este structură militară
    Adoua chestiune- Cu tât mai puțin Dl Velea. este militar.
    3. Ce se întâmplă invocăm exceptia de nelegalitate ăntr-o instantă de contencios administrativ???
    Cine plăteste oalele sparte????

    • M-am tot abtinut sa comentez, dar…de cand p…mea va pricepeti toti la drept? Daca ati fi asa destepti precum va dati pe aici, n-ati veni sa va milogiti de avocati sa va ajute, ba ca va executa banca, ba ca proasta a fugit cu banii de paine…pardon, cu toti banii, ca v-a tras unu o scatoalca si cate si mai cate auzim zilnic.
      Va rog eu, nu ma va bagati in chestii juridice ca-mi scapa nervii si cum nu se mai judeca aproape nimic, am timp sa va f…rau!
      Actiunea desteptului asta va fi respinsa dintr-un singur termen. Ordonantele lui Vela sunt legale, constitutionale si cum mai vreti voi, desteptilor care sunteti voi destepti, sa spuneti!

    • @Gabi
      Chapeau!!

    • Ordonanțe militare…..rahat cu apă…rece. Nu este nicio ordonanță mai ales militară. Toată lumea vrea democrație…să-i lăsăm liberi și în maxim 45 de zile se rezolvă cu virusul.. Selecție naturală….

  17. Acum 15 minute a spus o rugăciune papa Francisc cu piața goală care pătruns in suflet! Nu trebuie să fie biserica burdusita cu oameni să poată fi ținută o slujbă de rugaciune!
    Cu asemenea acțiuni nu faceți decât să îndepărtați oamenii de biserică, nicidecum să ii atrageti.
    Iar preanefericitul să coboare din mașinile alea de sute de mii de euro să vadă realitatea în care traiesc românii.

    • @Manuela: acest Papa ma face sa renunt la biserica ortodoxa, ca tot nu m-a intrebat nimeni la nastere daca vreau. Si, daca o voi face, ma voi indrepta spre Protestantismul initiat de Martin Luther. Scopul popilor este de a mentine turma in prostie.

  18. Ar trebui arestați toți de la Starea De Urgență încoace,că ei nu fac nimic altceva decât să pună în aplicare ordinele Proiectului Noua Ordine Mondială.Acum e doar un exercițiu la ceea ce urmează pe viitor și vrea să vadă cum reacționăm.Dar asta ne va costa enorm…

    • Mântuitorul a murit pentru păcătos și i-a dat totuși liber arbitru.
      Dacă indemni oameni la căință prin frică apelezi la practicile lui Ahitofel. ?

    • Ai dat-o pe onanie cu ordinea mondiala…
      Parc-ai fi Coroiu cu binomul si statul paralel, backing-vocalist la Tariceanu

  19. Sa se duca sa-si ia impartasania dupa unul infectad de covid. Si apoi sa se roage!!!! Sa vedem daca-l mai asculta cineva!

  20. @Mihai – noua ordine Mondiala… Mântuitorul s-a jertfit și pregătește raiul, dacă se căiesc, și pentru cei care se tem de NOM…

  21. Mântuitorul a murit pentru păcătos și i-a dat totuși liber arbitru.
    Dacă indemni oameni la căință prin frică apelezi la practicile lui Ahitofel. ?

  22. ” Mihai
    27.3.2020 la ora 8:01 pm
    Ce-o să mai regreți vorbele astea peste 3 ani,când vei fi sub stăpânirea Noii Ordini Mondiale…Adu-ți aminte ce îți spun sau poate chiar susții și asta dacă faci parte din categoria celor care preferă incinerarea….”

    @Mihai , ba tampitule !
    Ia-te de mana cu fundamentalist ortodoxul ala habotnic manevrat de preotimea la fel de idoata , si sugeti-ne p*la !!
    Puslamale nenorocite !

    Veti arde in iad bai prostovanilor , tocmai pt ideile cretine care va umbla prin cap ! V-ati gandit la posibilitatea asta ?

    Noua Ordine Mondiala ? Ce e in capu fundamentalistului ortodox , te doare mintea !

    • Subscriu!
      Individul a pomenit de Noua Ordine Mondiala la fiecare comentariu…
      Si care-i problema cu incinerarea??? Nu mai pot face popii nostri Parastasul de 1 an, de 7 ani, de…
      Am o boala pe popi, mama,mama! Am locuit cativa ani intre doi; unul statea in apartamentul de deasupra si celalalt in apartamentul de dedesubt; ce mi-a fost dat sa vad si sa aud…

    • @Andrei incinerarea e imorala dar in schimb e moral ca dupa 7 ani sa strangi oasele cuiva, sa le bagi intr-un sac, sa le pui pe undeva prin cripta dupa care sa mai bagi pe cineva inauntru.

  23. de ce BOR-itzi astia iubitori de moaste nu sunt luati in carantina in manastiri si sa se roage acolo pana le sar capacele. unde spune cristos ca trebuie sa te rogi musai prin biserici? mai mafioti cu sutana mai aveti voi ceva in comun cu cristos? raspunsul este :NU. marx spunea ca : religia este opiumul popareleor….nu a zis nimic despre crdinta.
    si aprops: purtatorul de vorbe BOR-at spunea ca „cei ce au credinta nu se vor imbolnavii”…dar cum ramane cu cei doi prehoti din bucuresti infectati cu virus? nu au avut destula „credinta”? atunci ce mai cauta in biserica, de ce nu sunt excomunicati?

  24. @ ghitza

    Evident ca asa e , cum spui !

    Sunt doar niste exaltati ultraordodocsi , care , pe deasupra mai sunt si prosti !

  25. Si eu sunt de acord cu crestinul reclamant, as vrea sa vad toate bisericile pline,Dumnezeu va așteaptă și ar trebui să aveți prioritate

  26. Multi cre(s)tini pe lumea asta!! Spalatii pe creier si popimea inapoiata si mafioata sa taca din gura!
    Vrem spitale, nu catedrale!

  27. Alo,
    Scara?
    Atitudine!
    Cazanele sunt pregătite?
    Aici sunt multi nerăbdători…

  28. Pentru cunoscători degermanaă și engleză.

  29. Multă popime pe ist forum…cu și mai multa spuma la gura…și nu schincesc de dragul prostimii/enoriașelor, ci de dorul firfireilor/marafetzilor …ca nu.i asa, le cam flutura vântul prinbuzunare

  30. Cum deja avem fete bisericesti (a se citi hoti de popi) infectati ,se pare ca rugaciunea si frecventare bisericii nu ajuta…Israelul a inchis sinogogile,constatand ca aproape jumatate din cei infectati s-au contaminat la slujbe…Popii nostri o tin lunga,ca pierd banul pt acatiste si alte asemenea escrocherii, iar batutii in cap de au comenatat pe aici nu pot depasi Evul Mediu -tot ce nu pricep,vine de la Antichrist…

  31. un popor bolnav, (cine nu crede sa caute statisticile) atat la trup cat si la minte, religios aproape in totalitate, dar neintelegand religia, isi pune speranta in peste 1800 de lacase de cult, pastorite de o armata de masculi in rochii negre, in loc sa inteleaga ca in spitalele promise de programul de guvernare al PSDragnea le-ar fi fost salvarea… luati cu agheasma… si cu aceeasi lingurita…

  32. Scara, unde ești, țara arde și tu dispari!

    • @Radulescule, @Corleone,
      Va rog sa ma scuzati, dar presupun ca stiti cat sunt de ocupat in ultima vreme, de nici cazanele nu sunt sigur ca-mi vor rezista la afluxul de pacatosi !
      Promit ca data viitoare voi fi pe faza, chit ca voi risca ca (,) cativa pacatosi s-mi sara gardul care ma desparte de…echipa adversa…!
      Noapte buna!

  33. bor ar trebui sa le trimita solicitantilor lingurite linse, prin curieri!

  34. Reclamantul are nume de sorginte rusa. Destabilizarea in Europa e in toi, Rusia si China isi trimit trepadusii sa dezbine.
    UE si SUA sunt cele mai afectate pana la urma de pandemie !!!!!!!!
    Cui foloseste?! Nu ar fi un soc sa realizam ca nu e ce pare a fi si ca deceptia si manipularea estica sa fie extrem de sofisticate.

  35. Aparent lipsa apei curente din locuință din vara trecuta nu l-a nemulțumit cum l-a nemulțumit acum imposibilitatea de a participa la slujba. Deci igiena și sănătatea nu fac 2 bani în fata împărtășaniei cu aceeași linguriță. Aici suntem, asta e nivelul, și mulți gândesc ca personajul de mai sus și probabil îl aprobă. Despre ce prevenție vorbim noi?

  36. Restrictiile trebuiau puse din start. Nu aminteste nimeni de cei 2 preoti testati pozitiv? Imaginati-va cu cate persoane au intrat acei preoti, in contact. Daca nu am fi noi mai destepti si am fi respectat regulile, nu am fi fost in situatia asta. Ne convine sau nu, avand in vedere rapiditatea si modalitatea de propagare a virusului, ar trebui sa respectam interdictiile dar nu, noi romanii suntem mai speciali si vrem la biserica. A vazut careva cum a tinut ieri popa Francisc slujba? Singur. Ati auzit pe careva sa se planga? Nu. Stie careva ca mortii ucisi de Covid sunt incinerati iar noi doar suntem anuntati de deces? Stati, oameni buni, acasa. Ati infectat si cadrele medicale iar virusul se raspandesti rapid si usor

  37. dacă poți să mergi la magazin , pentru a-ți lua cele necesare corpului, și nimeni nu zice că se infectează , de ce nu s-ar putea merge în aceleași condiții și la biserică pentru a-și lua oamenii mâncare pentru suflet? Nu pot intra și în biserică câte 10 -12 oameni care să stea distanțat la 2 metri în picioare să se roage lui Dumnezeu , să cânte o cântare în onoarea Lui și să se îmbărbăteze împreună ?

  38. cea mai grea boala mintala e BORonavirus

  39. Pur și simplu nu înțeleg de ce ati interzis participarea poporului la biserici, la Sfânta liturghie. Eu înțeleg faptul ca este starea asta de urgență a coronavirusului, dar nu trebuia sa se interzică patriciparea poporului la biserici. Iar eu nu mai înțeleg nici faptul că ati judecat preotii de la Cluj, care au împărtășit cu aceeași linguriță. De ce? Sursa de împărtășanie, nu va aduce niciodată infectare, pentru ca acolo se afla Trupul și sângele lui Iisus Hristos. Sper ca până de sărbătoarea Învierii Mântuitorului sa se domolească aceasta problema, si sa poata sa mearga din nou publicul la slujba sfintelor Paști. Încă o dată vă spun faptul că nu este deloc corect ca ati interzis participarea publicului la biserici. Tocmai ca este starea de urgenta mare, ar trebui sa meargă poporul la biserici, si sa se roage pentru a scapa de aceasta pandemie, a coronavirusului. Dumnezeu cu mila și cu indurarile.. Doamne ajuta si scapa lumea de aceasta boala ucigătoare și molipsitoare a coronavirusului.

  40. Românilor luați aminte:
    Manastirea românească de la muntele Athos.
    Dialog intre duhovnic si fiul său duhovnicesc:
    „-Sarut mâna parinte!
    -Doamne ajută fiule!
    -Parinte, cum sa înțelegem pandemia de coronavirus din România?
    -Fiule, nu tot ceea ce este suferință sau greutăți in viată sunt si pedepse ale Lui Dumnezeu. Pot fi astfel de necazuri…ingaduite de Dumneze, spre indreptatea noastră. Românii printre alte păcate au avut 3 atitudini urâte si care cu siguranță l-au suparat pe Dumnezeu:
    1. Au strigat din toti rărunchii…Vrem spitale nu catedrale!!! Si acuma Dumnezeu ii va lasa sa ajungă unde si-au dorit.
    2. La referendumul pt familie nu doar ca ne-au facut in tot felul…chiar si presedintele tarii ne spunea ca suntem fanatici religioși si strigau deasemenea:
    Dacă iti pasă stai in casă!!! Asa ca…iarăși Dumenzeu ne respectă liberul arbitru.
    3. Cel mai dureros lucru este ca români chiar botezați si ortodoxi au aruncat cu pietre spre biserici.
    -Si credeți părinte ca mustrarea Lui Dumnezeu va fi aspră pentru acest păcat?
    -Cu siguranță! Frații mei…mult mai induhovniciti spuneau ca va fi cat de curand o alta trămbiță a măniei Lui Dumnezeu…si-anume un cutremur foarte mare peste România.
    Gândiți-va ce ar insemna aceasta la o stare de urgență cand majoritatea oamenilor stau in casa? Lacrimi multe si durere vor fi…pentru ca dragii mei români au rupt pavajele sa arunce in sfantul locas…iar daca Dumnezeu va ingadui si acest cutremur…ganditi-va CÂTE PIETRE VOR AVEA DE MĂNUIT ROMÂNII SI NU PENTRU A ARUNCA SPRE BISERICĂ CI PENTRU A AJUNGE LA CEI DRAGI!!!”…
    Voi veți vedea și veți trăi pe propria piele. Eu trăiesc în Germania, aici nimeni nu latră la adresa nici unui cult religios, și nici politicienii nu au luat măsuri atât de falimentare ca în România. În Germania economia funcționează iar regulile sunt de prevenție nicicum de interzicere, iar oamenii le respectă. Evident că între politicienii germani vs cei români diferența este ca între un manager de la Mercedes respectiv un manelist, dar asta nu este o justificare ca și voi să vă comportați ca niște cimpanzei turbați. Vă faceți singuri de râsul Europei.

  41. SI eu il dau in judecata pentru restrangerea dreptului de a plimba cainele la orele in care s-a obisnuit sa fie scos din casa ,nu doar intre 11-13.

  42. sa va iau religia cu tot cu caracterele imaginare in pppppeeeeeeeeeeeeennnnnniiiiiiiissssssssss

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.