
Preţul gigacaloriei în Râmnicu Vâlcea va fi majorat de luna aceasta, la solicitarea operatorului de termoficare, la nivelul de 483,21 lei/Mwh, respectiv 561,97 lei/Gcal
Preţul gigacaloriei în municipiul Râmnicu Vâlcea va fi majorat începând cu această lună, potrivit unui proiect de hotărâre iniţiat de administraţia publică locală, la solicitarea operatorului de termoficare, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Proiectul va fi supus votului consilierilor locali vineri, în şedinţă extraordinară.
„Cu adresa nr. 14334/03.07.2025, înregistrată la sediul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.25757/04.07.2025, Societatea C.E.T. Govora S.A. a solicitat Consiliului Local Râmnicu Vâlcea adoptarea unei hotărâri privind majorarea preţului pentru activitatea de producere, transport şi distribuţie a energiei termice furnizate în sistem centralizat, în municipiul Râmnicu Vâlcea, la nivelul de 483,21 lei/Mwh, respectiv 561,97 lei/Gcal. exclusiv TVA, conform Deciziei ANRE nr. 1313 din 25.06.2025, prin care a fost aprobat preţul reglementat de 313,30 lei/Mwh, respectiv 364,36 lei/Gcal, exclusiv TVA, pentru energia termică livrată în SACET sub formă de apă fierbinte în perioada iulie-octombrie 2025 din centrala CET Govora, tarifele serviciilor de transport şi distribuţie a energiei termice în municipiul Râmnicu Vâlcea, rămânând nemodificate, menţinându-se cele aprobate prin Hotărârea Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea nr. 309 din 21.10.2022”, se arată în referatul care însoţeşte proiectul de hotărâre.
Preţul de facturare a energiei termice către populaţia racordată la reţeaua de distribuţie (reţea secundară) ar urma astfel să crească de la 531,21 lei/Gcal la 619,48 lei/Gcal, iar preţul de facturare a energiei termice către populaţia racordată la reţeaua de transport (reţea principală) va ajunge la 434,51 lei/Gcal. de la 370,69 lei/Gcal cât a fost până acum.
Preţurile sunt calculate pentru un TVA de 21%, faţă de 5% cât era până acum, municipalitatea anunţând totodată că va majora şi subvenţia acordată din bugetul local, de la 52,50 de lei/Gcal la 60,50 de lei/Gcal.
Ultima majorare a preţului la energia termică în Râmnicu Vâlcea a avut loc la începutul anului.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.