Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Conform datelor preliminare preluate de Reuters, şeful statului a obţinut al cincilea mandat de şapte ani, cu 90,92% din voturile exprimate la alegerile de duminică.
Rahmon, în vârstă de 68 de ani, aliat al Rusiei, conduce fosta republică sovietică Tadjikistan din Asia Centrală din 1992. Rezultatul alegerilor nu a constituit o surpriză, în absenţa unei opoziţii semnificative, deşi în cursa prezidenţială au mai fost înscrişi încă patru candidaţi.
Tadjikistanul este cea mai săracă ţară din Asia Centrală şi de pe teritoriul fostei URSS, iar în prezent numără peste 9 milioane de locuitori, potrivit AFP, care notează că sute de mii de tadjici lucrează în Rusia sau Kazahstan, în special pe şantiere, pentru a putea trimite bani familiilor.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Captură video
Romanii sunt săraci dar aleg președinți bogați.
Imagineaza-ti cum e sa fii atat de retard incat sa fii sub influenta Austriei, care iti ia cheresteaua, petrolul, banca construita de stat si badantele.