
Preşedintele sirian efectuează miercuri, la Paris, prima sa vizită în Europa
Preşedintele sirian Ahmad al-Sharaa, la putere după căderea lui Bashar al-Assad în decembrie, va fi primit miercuri, la Paris, de şeful statului francez, Emmanuel Macron, în prima sa vizită în Europa, a anunţat marţi Palatul Elysee, relatează AFP.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Preşedintele francez „va reafirma susţinerea Franţei pentru construcţia unei noi Sirii, unei Sirii libere, stabile, suverane şi care respectă toatele componentele societăţii siriene”, a afirmat aceeaşi sursă.
„Această reconstrucţie se înscrie în continuitatea angajamentului istoric al Franţei pentru sirienii şi siriencele care aspiră la pace şi democraţie”, a adăugat preşedinţia Franţei, dând asigurări că Emmanuel Macron îşi va reaminti „exigenţele faţă de guvernul sirian, în prim-planul cărora se află stabilizarea regiunii şi în special a Libanului, precum şi lupta împotriva terorismului”.
Şeful statului francez l-a invitat de la începutul lui februarie pe liderul sirian de tranziţie să efectueze o vizită în Franţa. El a condiţionat apoi la sfârşitul lui martie această invitaţie de formarea unui guvern sirian incluziv „din toate componentele societăţii civile” şi de garanţii privind securitatea ţării, caracterizând totuşi „cu totul pozitive” primele sale discuţii în acest sens.
După ce a preluat puterea în decembrie, coaliţia islamistă care conduce Siria, în frunte cu Ahmad al-Sharaa, încearcă să prezinte un chip liniştitor, în special faţă de comunitatea internaţională care o îndeamnă să respecte libertăţile şi să protejeze minorităţile. În joc se află ridicarea sancţiunilor impuse regimului lui Bashar al-Assad.
Însă masacrele soldate cu 1.700 de morţi, majoritar în comunitatea alevită, în vestul ţării, în martie, recentele lupte cu druzii şi relele tratamente documentate de ONG-uri ridică îndoieli privind capacitatea noilor autorităţi de a-i controla pe unii dintre combatanţii extremişti care le sunt afiliaţi.
În paralel, Israelul şi-a intensificat recent loviturile în Siria vecină, dintre care una a vizat vineri un sector apropiat de palatul prezidenţial din Damasc.
Israelul a vorbit despre „un mesaj clar trimis regimului sirian” după atacurile împotriva minorităţii druze.
Însă preşedinţia siriană, care se angajează să protejeze toate comunităţile, a denunţat o „escaladare periculoasă”, în timp ce ONU a făcut apel sâmbătă la Israel să-şi înceteze imediat atacurile în Siria.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.