G4Media.ro

Președintele PNL al Consiliului Județean Constanța, atac la Ministerul Transporturilor condus de…

Sursa foto: Ministerul Transporturilor

Președintele PNL al Consiliului Județean Constanța, atac la Ministerul Transporturilor condus de PSD, despre taxa de pod de la Cernavodă: ”O ultimă soluție ar fi acționarea în judecată”

Mihai Lupu, președintele liberal al Consiliului Județean Constanța, a declarat despre taxa de pod de la Cernavodă că este o nedreptate și că dobrogenii sunt singurii care trebuie să plătească pentru a ieși și intra din județele de reședință: ”O ultimă soluție ar fi acționarea în judecată a Ministerului Transporturilor”, a adăugat liberalului Mihai Lupu despre ministerul condus de social-democratul Sorin Grindeanu.
  • ”Dobrogenii sunt singurii cetățeni ai României obligați să plătească taxă pentru a intra și ieși din județul de reședință, iar taxa nu a fost scoasă în anul 2023 conform Legii bugetului național, deși am făcut numeroase demersuri în acest sens. O ultimă soluție în rezolvarea acestei nedreptăți ar fi acționarea în judecată a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în cazul în care nu se va renunța la această taxă discriminatorie”.
Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. taxa de prost.
    la pasajele construite prin bucuresti de ce nu se pune o taxa similara?

    • Am intarziat cu plata la o trecere la Cernavoda si mi-au dat amenda. Cand mi-am amintit am trimis sms, trecuse ceva timp. Acum o zi a sosit amenda…la sfarsit de an… ca sa ma bucur…Dar ce urari si ce colinde le-am facut…bucuria ortopezilor daca se indeplinesc!
      Am sanse sa contest?
      Daca erau cinstiti dadeau si ei un sms, pe banii mei, sa-mi amintrasca ca ar trebui sa platesc si daca nu ma simteam, puteau sa-mi arda si amenda. E un mecanism foarte simplu sa folosesti serviciu de sms ca sa faci treaba asta. Dar nu, statul vrea sa-ti prinda imediat degetele in ușa daca esti uituc. El e prompt. Avem drumuri impecabile, autostrazi, sosele , noi suntem pramatiile ca uitam sa achitam o taxa de pod…

  2. Ar fi Timpul ca CCR sa se mai ocupe si de cererile noastre. Taxa aia de trecere a unor poduri peste Dunare fara nicio alta varianta gratuita pur si simplu sfideaza persoanele fizice, le jumuleste cum se spune! Ca daca incep cu detalii logice – se pare ca nu proceseaza nimeni nimic aici

    • Am intarziat cu plata la o trecere la Cernavoda si mi-au dat amenda. Cand mi-am amintit am trimis sms, trecuse ceva timp. Acum o zi a sosit amenda…la sfarsit de an… ca sa ma bucur…Dar ce urari si ce colinde le-am facut…bucuria ortopezilor daca se indeplinesc!
      Am sanse sa contest?
      Daca erau cinstiti dadeau si ei un sms, pe banii mei, sa-mi amintrasca ca ar trebui sa platesc si daca nu ma simteam, puteau sa-mi arda si amenda. E un mecanism foarte simplu sa folosesti serviciu de sms ca sa faci treaba asta. Dar nu, statul vrea sa-ti prinda imediat degetele in ușa daca esti uituc. El e prompt. Avem drumuri impecabile, autostrazi, sosele , noi suntem pramatiile ca uitam sa achitam o taxa de pod…

    • Pentru dobrogeni sa fie taxa 50 bani, că sa nu fie degeaba!

  3. Mihai Lupu se preface ca nu stie ca legea de eliminare a taxelor de pod are toate avizele (pozitive sau negative) și zace in sertar la Ciolacu fara a fi supusa la vot in plen.
    Când era Orban PM a dat aviz negativ.
    Dubla impunere, divizare a țării – nu-i intereseaza pe ei constitutionalitatea

    • Marele expert Drula a zis ca e ok taxa de trecere a unui amarat de pod. Ca se pune asfalt nou pe autostrada cu banii aia.
      Saracul nu stie ca orice taxa trebuie sa aiba un scop precis iar pentru asfalt exista taxa de drum…

    • Spark, gata ai gasit vinovatil Drula este de vina ca ne jefuiesc coruptii PSD si PNL de 33 de ami! Marŝ in pm!

    • Drula ar face bine sa recunoasca atunci cand nu stie ceva, sa spuna ca va apela la esperti si ca revine cu un raspuns.
      Nu poti sa te pricepi la toate si mai ales e dificil, singur, sa impui ceva.

  4. Nu am eu timp de podul tau. Mă interesează să jumulesc portul. De acolo sar euroii și marijuana.

  5. Dar de ce exista aceasta taxa?!?
    Avocatul poporului ce face?!?
    Cine e avocatul poporului?!?
    Parca zici că cineva își dorește ca Dobrogea sa nu mai aparțină României, așa vad eu acest comportament.

    • Si îl vezi foarte bine.Ciolacu stie doar sa strige,cat il tin bojogii:noi suntem romani,noi suntem romani!Dar numai pana la buzunar,ca de acolo ii cad lui bacnotele cu cifre mari pe ele😁.

    • Taxa exista pentru ca UE da voie sa fie pusa persoanelor juridice (transportatori).

      Doar ca taxa nu e constitutionala pentru persoanele fizice – in conditiile in care exista deja o taxa de drum si nu exista nici macar un pod gratuit peste Dunare, statul avand obligatia sa asigure infrastructura rutiere pentru tot cuprinsul tarii.

      Dar… deja ne-am obisnuit cu politicieni care jura stramb pe Constitutie

  6. Din banii aia de taxa se țin câteva amante și câțiva copii din aia de lux.
    Așa că degeaba vorbim ,hoția a fost patentata aici în România.

    • Pentru ca mi-am adus aminte de acciza la combustibil… nu le mai ajuns banii
      Poate statul sa ne spuna o suma totala anuala pe care institutiile ei o cheltuie pe … combustibil?

    • ..si sa ordoneze apoi descrescator acel tabel, sa imparta combustibilul la km la si la numarul de masini existente?
      Nu o sa vezi asa ceva.
      Pina la urma, combustibil poti sa cumperi si fara masina… dovada in contabilitate sunt doar niste cifre si o hartiuta care „se sterge” in timp…