Home » Articole » Preşedintele Parlamentului din Armenia și-a cerut scuze după ce a scuipat un trecător

Preşedintele Parlamentului din Armenia și-a cerut scuze după ce a scuipat un trecător

Preşedintele Parlamentului din Armenia și-a cerut scuze după ce a scuipat un trecător
Sursa foto: Facebook/Alen Simonyan
Ascultă articolul

Preşedintele Adunării Naţionale a Armeniei, Alen Simonian, şi-a cerut scuze pentru că a scuipat un trecător, în timp ce media din această ţară continua vineri să dezbată incidentul, informează dpa.

„Îmi pare rău, mi-am pierdut controlul din cauza unei insulte ce mi-a fost adresată direct”, a scris Alen Simonian, 43 de ani, pe pagina sa de Facebook.

- articolul continuă mai jos -

Incidentul a continuat să stârnească discuţii aprinse în mass-media din Armenia. Fostul preşedinte armean Levon Ter-Petrosian s-a numărat printre mulţi alţii care au cerut ca Simonian să demisioneze.

Incidentul a avut loc mai devreme săptămâna aceasta, când un trecător l-ar fi numit trădător pe Simonian. Politicianul le-a ordonat gărzilor sale de corp să-l reţină pe acel bărbat, iar Alen Simonian l-a scuipat în faţă, după cum a acuzat mai târziu trecătorul.

Alen Simonian nu şi-a negat fapta, însă a spus iniţial despre acest incident: „Să vă intre în cap că obrăznicia voastră nu va rămâne fără răspuns, o insultă directă la adresa autorităţilor legitime ale statului va primi un răspuns legitim”.

După ce incidentul a fost făcut public, Alen Simonian, preşedinte al Adunării Naţionale şi membru marcant al partidului aflat la putere, a devenit ţinta unei presiuni considerabile.

Guvernul ţării deja este considerat slăbit după ce Armenia a pierdut în 2020 războiul cu Azerbaidjanul vecin pentru control asupra regiunii disputate Nagorno-Karabah. Conflictul a aruncat Armenia într-o criză profundă.

Mulţi cetăţeni consideră o „trădare” acordul de încetare a focului pe care l-a semnat prim-ministrul armean Nikol Paşinian şi în urma căruia Armenia a trebuit să cedeze teritorii însemnate din Nagorno-Karabah.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole