Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
UPDATE Ora 16.30: Aeronava militară cu care s-a deplasat în Franţa preşedintele Nicuşor Dan a decolat miercuri de la Paris, după două amânări din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, transmite Agerpres.
Avionul Spartan îi are la bord pe membrii delegaţiei prezidenţiale şi pe jurnaliştii care l-au însoţit la Paris pe preşedintele Nicuşor Dan.
UPDATE Ora 15.05: La această oră președintele Nicușor Dan se află încă pe aeroportul din Paris. Toți ceilalți lideri care au participat la reuniunea Coaliției de Voință, au plecat de marți seară din capitala Franței, transmite corespondentul Antena 3 care face parte din delegația de jurnaliști care îl însoțește pe președinte.
Miercuri dimineață, delegația română a intrat in avion, avionul a fost degivrat (curățat de gheața acumulată, n.red.), a rulat pe pistă, cu motoarele pornite, așteptând doar aprobare de la turnul de control pentru decolare. Nu s-a întâmplat acest lucru, pentru că pista, din cauza ninsorilor abundente și a viscolului nu a putut fi curățată suficient.
Președintele este pe aeroport, a rămas în sala de așteptare, s-a întreținut cu cei din aeroport, așteptând ca avionul să primească liber la decolare, potrivit Antena 3.
Știrea inițială: Condiţiile meteo nefavorabile de la Paris întârzie, miercuri, decolarea aeronavei militare cu care s-a deplasat în capitala Franţei preşedintele Nicuşor Dan, transmite corespondentul Agerpres aflat în delegația de jurnaliști care îl însoțește pe șeful statului în Franța.
Nicușor Dan a participat marţi la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Coaliţiei de Voinţă (Coalition of the Willing), găzduită la Palatul Elysee de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi trebuia să revină în ţară la finalul zilei.
„Aseară am decis să nu mai plecăm pentru că am fi ajuns la 3 – 4 noaptea şi nu ar fi fost bine, iar acum e o situaţie neobişnuită pentru Franţa, de obicei aici nu ninge. A nins, trebuie să fie curăţată pista, aşteptăm până se curăţă pista”, a explicat preşedintele.
Întrebat despre achiziţionarea unei aeronave prezidenţiale, şeful statului a spus că „nu se pune problema în 2026”.
„La un moment dat trebuie să avem un avion prezidenţial şi nu numai pentru preşedinte, ci şi pentru miniştrii care se duc în delegaţii care sunt importante, pentru că avionul acesta face mult mai mult decât un avion normal şi pentru că nu avem comunicaţii înăuntru. În momentul când suntem înăuntru, suntem izolaţi de ce se întâmplă în ţară”, a explicat Nicuşor Dan, care merge în deplasările oficiale cu o aeronavă Spartan.
El a povestit că a trăit o situaţie similară în Germania. „Avioane am mai pierdut, dar blocat – nu-mi aduc aminte. Tot cu Spartanul am avut un incident tehnic în Germania şi tot aşa am stat peste noapte”, a afirmat şeful statului.
De asemenea, întrebat dacă a rămas vreodată blocat într-un tren din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, el a răspuns: „Am circulat de multe ori cu trenul şi în anumite momente chiar cu «naşul»”.
Ministerul român al Afacerilor Externe a transmis încă de marţi seara o atenţionare de călătorie pentru Franţa, care vizează un cod portocaliu de ninsori abundente şi polei.
Potrivit unui comunicat al MAE, vor fi afectate regiunile Hauts-de-France, Île-de-France, Centre-Val-de-Loire, Poitou-Charentes, Limousin, Vendee, Maine-et-Loire, Eure-et-Loir, Orne, Haute-Normandie, Allier, vestul Burgundiei şi vestul regiunii Champagne-Ardennes.
„Sunt preconizate perturbări importante ale transportului rutier urban şi interurban, traficului feroviar şi aerian. Pe acest fond, vor fi afectate aproximativ 40% din cursele aeriene prevăzute între orele 9:00 şi 14:00 pe aeroportul Charles de Gaulle şi 25% din zborurile programate între orele 6:00 şi 14:00 pe aeroportul Orly”, se precizează în comunicat.
Si totusi! Cu o aeronava militara ?! Si ce se intampla daca ajungeau la 3-4 noaptea😆? Ca nu imi este clar.
Este o aeronava militara in sensul ca apartine armatei, nu este o aeronava de lupta.
Conditiile meteo le afecteaza in acelasi mod si pe cele militare si pe cele civile. Problema era si la decolare si la aterizare. La 3-4 noaptea era ceata si, cel mai probabil, ar fi fost redirectionat.
S-a mai comentat mult si despre avioanele de lupta care nu s-au ridicat ca sa participe la parade, din cauza conditiilor meteo.
Daca e de infruntat un risc acesta trebuie asumat in cazul in care scopul o impune.
PS. Ce ma uimeste e ca nava nu are comunicatii care sa fie puse la dispozitie sefului statului. Asta da, e o problema. Nu ca sta Presedintele in aeroport la Paris si nu are cine sa-i duca copiii la scoala.