G4Media.ro

Președintele Iohannis, la ieșirea de la biserică: Ne-am rugat pentru victimele incendiului.…

Președintele Iohannis, la ieșirea de la biserică: Ne-am rugat pentru victimele incendiului. Acest accident groaznic ne-a arătat încă o dată de ce este absolut necesară o reformă profundă a sistemului de sănătate publică

Accidentul „groaznic” de la Piatra Neamţ a arătat, încă o dată, de ce este absolut necesară o reformă profundă a sistemului de sănătate publică din România, a declarat, duminică, preşedintele Klaus Iohannis, transmite Agerpres.

„Este o imensă tragedie ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ. Tocmai vin din biserică, unde cu toţii ne-am rugat pentru victimele incendiului. Ce pot să spun: condoleanţe familiilor îndurerate, iar celor care au supravieţuit, însănătoşire grabnică. Este foarte important acum să se afle foarte rapid cum a fost posibil un astfel de incendiu pentru a evita în viitor situaţii similare şi, evident, acest accident groaznic ne-a arătat încă o dată, dacă a fost nevoie, de ce este absolut necesară o reformă profundă a sistemului de sănătate publică din România”, a afirmat Iohannis, la Sibiu.

Şeful statului a menţionat că echipele au început verificarea cauzelor acestui incendiu, adăugând că trebuie trase învăţăminte pentru a preveni astfel de accidente.

Întrebat dacă s-ar putea repeta o astfel de tragedie, Iohannis a spus: „Doamne fereşte! Dar cred că echipele care au mers acolo să verifice cauzele acestui incendiu vor comunica imediat ce se află mersul lucrurilor şi e clar că trebuie trase învăţămintele de aici pentru a preveni astfel de accidente în alte părţi.

„Din păcate, pandemia care a venit peste noi a dus tot sistemul într-o stare de încercare extraordinară şi, cu atât mai mult, tehnicienii trebuie să se asigure că aparatele funcţionează aşa cum trebuie, pentru a preveni incidente similare”, a adăugat preşedintele Iohannis.

În incendiul de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ au murit 10 persoane aflate în ATI, iar un medic anestezist a suferit arsuri grave. Alţi şase pacienţi internaţi au fost duşi la Spitalul Mobil de la Leţcani, care este unitate suport COVID.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

35 comentarii

  1. „acest givern incompetent”… ah, scuze, acesta e discursul rezervat psd

    • bre, unde s haterii de servici ?!

      BAD si ceilalti pupatori de PDL aka PNL s au.dus la biserica ?!

      mama, mama, daca era psd- ul la butoane, azi tradatorul cu geaca rosie ar fi fost in piata alaturi de „JDEMII” de #kondensatori

    • gheu 4, baga la cap ca ACCIDENTELE, CRIMELE, MORTILE sunt toate CUMPLITE

      doar in „mintea” voastra sunt spectaculoase

      《accidentul „groaznic”》 de parca nu ar fi decat ceva minor

  2. Doamneeee, ce era la gura lui Iohannis daca aveam guvern PSD la data acestei tragedii. Nici nu vreau sa-mi imaginez.

  3. Privatizarea! Clar.
    Thoughts and prayers și privatizare. Viitoru-i luminos!
    Dulapul își promovează jalnicele idei politice peste cadavre, victime ale unui accident tragic. Un sistem medical trebuie să se întemeieze pe profit, nu pe solidaritate și pe jurământul hipocratic.

    • Un sistem medical bazat pe profit iti cere sute de mii de euro ca sa te trateze de un cancer. Si tot ce ti se recomanda, medical vorbind, se face cu ochii la profit.
      Sunt deja spitale particulare. Mergi acolo.

  4. Vechea clasa politica neschimbată si Biserica intr-un efort comun in timpul unei campanii electorale atipice. Trist!
    Noi însă nu putem sa schimbam incompetenții, politrucii si coruptii la biserica, ci la vot.
    Atatea tragedii ar trebui sa ne dea de gandit si sa dam un reset clasei politice, ca sa nu rămânem părtaşi la aşa ceva. Schimbarea Românie se face cu implicarea noastra la vot, iar schimbarea optiunii noastre de vot, care a oscilat de la „stanga” la „dreapta”, ca asa s-au definit unii ideologic de 30 de ani, sa nu o mai amânăm pentru inca 4 ani.

  5. Ucidem si ne rugam cu Dumnezeu deasupra si cu dracul langa noi.

  6. Ai fost la pupat moaște luterane, protestante?

  7. Voi in afara de a da vina pe alții nu ați făcut nimic pentru sistemul de sănătate. Întotdeauna este vina altora numai a voastră nu.

    • Pai Iohannis nu a făcut câteva mandate cât a fost primar ,nici un spital nou in Sibiu, spitalele datând din timpul imperiului austro- ungar.( Municipal de la 1875).Noroc că au construi comuniștii maternitatea.Spitalul se hăiește, este scorojit,au mai pus cate un termopan…putea lua fonduri europene să facă un spital modern.Cate spitale a făcut în Sibiu , atâtea va face și în tara…

  8. După Colectiv, de ce nu ați inițiat o reformă în sănătate?
    După ce guvernul Orban a fost instalat, de ce nu ați început o reformă, un proiect, o lege, o ceva pt sănătate?
    *
    Sibiul intra de mâine în carantină, ca trebuia să prindă domnul președinte slujba de azi. De mâine, gata cu adunările de la biserica în Sibiu.
    Aceste 2 zile de întârziere a carantinarii nu au zădărnicit combaterea Covid-ului? Și dacă da, cine anchetează asta ?

  9. Limba de lemn, ca de obicei, trebuie, trebuie… pai e Guvernul Tau de 1 an si n-a facut nimic, nu mai da vina pe PSD in Parlament ca in afara de treaba cu pensiile nu ti-au pus piedici, daca numaram migratorii nu prea mai au majoritate, de asta a si iesit guvernul Orban

    Totusi, dati vina pe PSD in continuare, hai sa fim seriosi

    Iohannis e bun la dat lectii, profesor fiind, dar in Romania e nevoie de facut, nu de explicat cum trebuie facut.

  10. Este o mare tragedie .
    Piatra Neamt este un oras extraordinar de frumos dar n am inteles niciodata cum isi poate alege conducatofii cu atata ignoranta! Sa stai condus ani de zile de un taran prost si corupt ,acel pinalti,dupa care votezi aceste sosetute este mai mult decat ignoramta,este prostie.Doar daca te uiti la el,la fata lui,la istoricul lui,la prietenii lui,la discursul lui,la aceast interlop prost si fugi ca dracul de tamaie! Ei l au votat…….

  11. Eu cred că minte și mai degrabă s-a rugat să nu iasă lumea în stradă și să ceară demisia imediată a Guvernului Meu!

    • ,,Prostia ucide „Slogan de campanie pentru ciuma galbenă .Cam ce peroadă îți trebuie să-ți dai seama că ești un mediocru tu și guWernerul tău de incompetenți care ați numit manageri pilele voastre politice .Nu v-ar mai răbda pământul de nesătui.Te mai duci și în biserică nesătulule.Să-ți dea Cel de Sus după suflet nesătulule.

  12. Faptul ca s a rugat NU AJUTA CU NIMIC!
    Sarscii oameni nu se intorc….

    Prin pasivitatea lui a girat toate aceste morti: colectiv, giulesti si acum piatra neamt.

    Este direct raspunzator, bine inteles daca nu da vina iar pe PSD desi guvernul lui are un an de mandat

  13. ,,Prostia ucide „Slogan de campanie pentru ciuma galbenă .Cam ce peroadă îți trebuie să-ți dai seama că ești un mediocru tu și guWernerul tău de incompetenți care ați numit manageri pilele voastre politice .Nu v-ar mai răbda pământul de nesătui.Te mai duci și în biserică nesătulule.Să-ți dea Cel de Sus după suflet nesătulule.

  14. Iohannis este un hoţ la vorba si de case ce nu s-a mai pomentit vreodata in istoria Romaniei. Statul mafiot roman actioneaza ca un tot unitar. Nu poţi izola sistemul mafiot din sanatate de restul sistemelor mafiote institutionale din Invatamant, Economie, MAPN, MAI, Justitie, CCR, Parlament etc.

  15. Mulțumim pentru oprirea comentariilor ,să nu-l deranjăm pe Mutu .

  16. Intr-o ,tara normala, nu se ajunge la asemenea declaratii, domnule presedinte…

  17. Halucinant: Presedintele Romaniei s-a trezit ca e in Romnaia „absolut necesara o reforma profunda a sitemului de sanatate publica”..
    Dar, pana ACUM, cum de NU ati spus-o, daca e „atat de necesara”, chiar NU ati STIUT, dle Presedinte, „pana la acest „accident groaznic”?!?!
    Colectivul a fost mai putin „groaznic”, dle Johannis, ca NU ati mai amintit vreo vorbulita in astia 5 ANI, exceptie evident, ziua cand ieseati cu corona, ca deh, era musai…???!!!
    „O reforma profunda” precum cea din Educatie, dle Johannis?!
    Vorbe goale, de 5 ANI, dupa Colectiv, ati atacat mereu la fiecare aparitie PSDul pe tema Statului de drept(NIMIC depsre Tragedia Colectiv!), azi taceti chitic pe subiect desi statul de drept e mai rau ca-n vremea PSD cu DNA tras pe linie moarta si Clasand Dosare pe banda rulanta si cu DIICOTUL alaturi de interlopi, dar nici o vorbulita despre Colectiv in acesti ANI…
    Vorbe goale, dle Johannis, vorbe goale, nu va atinge nimic, sunteti un nimic si dvs, NIMIC lasati in urma, Dragnea a lasat dezastru, dvs lasati NIMIC!!

    • Colectiv, hai, că era cumva prea…. complicat, dar să lași procurorii să-și bată joc de dosarul 10 August 2018 într-o țară în care spui ca există stat de drept și democrație?!!!! E prea de tot!

  18. Bai Klaus in 2006 ,cand ministerul sanatati era condus de penelistul Nicolaescu,s-a dat legea sanatati 95/2006 care permite ca spitalele sa fie conduse de juristi,economisti ,sefi de case mortuare,asa cum a fost numit in primavara de pnl la conducerea spitalului din Neamt ,ceea ce a dus la dezastrul din sanatate,la ce s-a intamplat la Colectiv sau acum la Neamt…spitalul era condus de un fost primar din Roman care nu a mai prin primaria…..spitalele trebuie conduse doar de medici..asa cum judecatoriile unt conduse de judecatori,parchetele de procurori,etc….

    • Păi și amantele ,nepoții.lipitorii de afișe fiii și fiicele ce să facă ?Pământul se lucrează cu tractoare.Munca cinstită e grea .

  19. Tot un penelist ,Mircea Cinteza cand era ministru sanatati prin 2005,a dat o lege prin care in consiliile de adimistratie ale spitalelor reprezentanti medicilor si asistentilor deveneau reprezentati cu statut de invitati..adica nu mai aveau drept de vot…ca toti politruci numiti de primar sau consiliul judetea sau minister sa poata sa faca ce vor in spitale..fara sa asculte de specialisti..rezultatul s-a vazut ulterior in dezastrul din sznatate…asa ca Klaus partidul tau a dus la dezastrul actual….

  20. Demisia iohanis, demisia guvernului!

  21. Au bagat Sibiul in carantina de maine doar sa poata merge Presedintele la biserica azi…

  22. cata ipocrizie la acest guvern. bai, da unu’ nu si-a dat demisia.
    oameni buni, votați pt un viitor al acestei țări, până nu e prea tarziu.
    hai să nu mai votăm corupti, ipocriți, incompetenți etc. sa nu-i mai ajutam sa se ridice pe umerii noștri. prea multe frustrări s-au adunat în noi. societatea este dezbinata si cu cat acceptăm o cobororare mai mare cu atat ni se va parea o normalitate.

  23. johannis esti un mare gunoi

  24. Impostorule RAUS!

  25. Vorbe. Atat. Doar vorbe. Citesc in ochii lui tristetea. Si Orban e suparat.. nu doarme noaptea.
    De tinut minte, mai e putin pana in 6 Decembrie.
    Oricum, sa vedeti dupa aia….