Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Conducerea Consiliului Judeţean Botoşani ia în calcul concedierea, în perioada următoare, a cel puţin 10% din personalul instituţiei, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Iași.
Propunerea este în analiza echipelor forului județean, pentru ca bugetul instituției să se încadreze în planul Guvernului Bolojan de reducere a cheltuielilor publice.
Președintele Consiliului, Valeriu Iftime, declară că discuțiile în acest sens și lipsa unei decizii finale a Executivului asupra proiectului de reformă a administrațiilor locale duc la neproductivitatea angajaților, stresați de posibilitatea pierderii locului de muncă.
”Teama este la resurse umane. Eu discut subiectul ăsta, am două modele din România, în așa fel încât să asigurăm un nivel al serviciului similar, sau poate mai bun ca până acum. Așteptăm forma finală a acestui Pachet 3, exact ce se cere, în așa fel încât să nu…
Nici nu vreau să mai tulburăm apa, pentru că sunt foarte mulți oameni care lucrează într-un stres teribil… dacă mâine vine organigrama, mâine dăm afară și asta e destul de neproductiv pentru oameni”, spune Iftimie.
Soluția este preferată în detrimentul măsurii de diminuare, cu 10%, a salariilor pentru toți angajații, a mai adăugat Valeriu Iftime.
”Eu nu merg pe ideea să tai salarii, eu merg pe ideea să optimizăm organigrama în așa fel încât să găsim 15-20 de oameni care s-ar putea, din păcate, să nu mai blocăm nouă organigrama. Acum avem nevoie de forma finală a structurilor în care ne cere Guvernul, după care, pe ceea ce cere această Ordonanță, noi trebuie să construim formula noastră. Va avea, după aceea, o discuție, sigur, cu cei doi vicepreședinți și, cu siguranță, v-a trebui aprobată și în Consiliul Județean nouă organigramă”, a mai spus președintele CJ Botoșani.
Nea Iftimie,
Vezi ca s-a laudat si Marcelica ca va concedia si la Buzau!
Mai incet cu pianul pe scari cu concedierile astea!
Astept Vasluiul!🤫