Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele Afganistanului, Ashraf Ghani, i-a felicitat, duminică, pentru victoria în alegeri pe preşedintele ales al SUA, Joe Biden, şi pe vicepreşedintele ales Kamala Harris, exprimându-și speranță de a colabora cu aceștia, pentru a aduce pacea în țara sa – a transmia EFE.
Ghani a scris pe contul său de Twitter că „speră să continue şi să aprofundeze” relaţia strategică cu SUA, „principalul său asociat”.
Ca parte a acestei colaborări, preşedintele afgan a evidenţiat „lupta împotriva terorismului şi obţinerea păcii în Afganistan”, după aproape două decenii de război, de la invazia americană din 2001 care i-a înlăturat de la putere pe talibani, în replică la atacurile teroriste din SUA din 11 septembrie.
Odată cu sosirea lui Biden la Casa Albă, este de aşteptat ca procesul de retragere al trupelor americane – început de Trump – să continue. Deşi a votat în favoarea războiului din Irak, Biden nu a fost un adept al intervenţionismului de-a lungul carierei sale politice de peste 40 de ani. În 2011, în calitate de vicepreşedinte în administraţia Barack Obama, Biden a recomandat să nu se intervină în Libia şi a pledat pentru retragerea trupelor americane din Afganistan, relatează Agerpres.
Sursa Foto. Facebook/Ashraf Ghani