G4Media.ro

Președinta Georgiei refuză să semneze legea care restrânge drepturile comunității LGBTQ+

sursa foto: Unsplash/ Ian Taylor

Președinta Georgiei refuză să semneze legea care restrânge drepturile comunității LGBTQ+

Președinta Georgiei, Salome Zurabișvili, a refuzat să semneze legea care restrânge drepturile celor din comunitatea LGBTQ+ și a trimis-o înapoi Parlamentului, fără a i se opune cu veto, a declarat purtătoarea de cuvânt a președintei țării caucaziene, Marika Botșoidzé. Legea ar trebui totuși să poată intra în vigoare, deoarece președintele Parlamentului are puterea de a o semna în cazul refuzului președinției, potrivit Rador Radio România.

Parlamentul georgian a adoptat pe 17 septembrie o lege privind „valorile familiei”, denunțată de UE și de organizațiile pentru drepturile omului ca restricționând drepturile comunității LGBTQI+.

Textul interzice „propaganda relațiilor homosexuale și a incestului” în instituțiile de învățământ și emisiunile de televiziune și interzice „mitingurile și demonstrațiile” care promovează relațiile homosexuale.

Uniunea Europeană a apreciat, la începutul lunii septembrie, că legea „subminează drepturile fundamentale ale georgienilor și riscă să consolideze stigmatizarea și discriminarea unei părți a populației”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...