Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Presa madrilenă a izbucnit imediat după eliminarea Realului din sferturile Ligii Campionilor de către Bayern Munchen, scor 6-4 la general. Ziarele din Madrid critică aspru arbitrajul, care a influențat soarta partidei retur, încheiată 4-3 pentru bavarezi.
Seara de miercuri din Liga Campionilor le-a lăsat un gust amar publicațiilor din capitala Spaniei, care și-au găsit vinovatul după eșecul cu Bayern, conturat după eliminarea lui Camavinga din finalul meciului: centralul Slavko Vincic. Arbitrul sloven a decis să-i ofere lui Eduardo Camavinga, intrat pe teren în partea secundă, al doilea cartonaș galben pentru un gest nesportiv, puternic controversat în spațiul mediatic, în minutul 86.
„Ce nedreptate!”, se poate citi pe prima pagină din Marca, unul dintre cele două cotidiene pro-Real Madrid. „Eliminarea severă a lui Camavinga zdrobește moralul Los Blancos”, mai scrie acolo, alături de stupefacția internaționalului francez după acest al doilea galben primit pentru antijoc. AS, celălalt cotidian madrilen, este și mai direct. „Până când arbitrul decide altfel”, titrează el, sugerând că Real Madrid era în măsură să se califice (conducea 3-2 în momentul eliminării, 4-4 la general) și a pierdut totul din cauza unei decizii discutabile a lui Vincic, potrivit L’Equipe.
În tabăra rivalei din Spania, cotidienele apropiate de FC Barcelona adoptă un ton ironic: „Afară! Dezastru la Madrid: un nou sezon alb pentru Los Blancos”, titrează Sport, vorbind despre un Real Madrid căruia „i s-a întors moneda”.
„K.O. alb”, scrie mai sobru Mundo Deportivo, bucurându-se mai puțin de eliminarea rivalei, în condițiile în care și FC Barcelona a fost, la rândul ei, eliminată în sferturile Ligii Campionilor marți seară, de Atlético de Madrid, după 0-2 și 2-1.