G4Media.ro

Presa din Grecia: Crește numărul cazurilor de COVID – 19  în insula…

Sursa: sunrise-travel.eu

Presa din Grecia: Crește numărul cazurilor de COVID – 19  în insula Creta, în primul rând din cauza turiștilor români

Creşte numărul cazurilor de Covid în insula Creta, dar şi al transferurilor către hotelurile de carantină, protagoniştii fiind, în principal, turişti români, care în acest moment ocupă numărul 1 pe lista periculozităţii în rândul turiştilor străini care vin în Creta. Acest lucru reiese cel puţin din cazurile confirmate, transmite Creta Post, citată de Rador.

Potrivit ziarului PATRIS, în ciuda faptul că se înmulţesc vocile cretanilor nemulţumiţi de zborurile zilnice care sosesc pe Aeroportul Heraklion dinspre România, Grecia reprezintă în ultimii ani prima destinaţie pentru turiştii români.
Merită precizat numai faptul că încasările Greciei din turismul provenit din România în perioada ianuarie – septembrie 2019 s-au ridicat la 453,4 milioane de euro. Aceste date poate că oferă celor care sunt nemulţumiţi răspunsurile pe care le caută.

În ceea ce priveşte noile cazuri de Covid, duminică, a fost depistat pozitiv un român în vârstă de 30 de ani. Atât acesta, cât şi partenera lui au fost transportaţi la un hotel Covid din Adelianos Kampos, Rethymno.

De asemenea, sâmbătă s-a aflat că o turistă din România, care nu avea niciun simptom, a făcut o excursie din Creta în Santorini, fără a şti că este infectată. Testul care i s-a făcut în port a ieşit pozitiv şi a fost informată în acest sens de autorităţile sanitare. Potrivit protocolului, ea se află acum într-un hotel de carantină din insulă şi aşteaptă un al doilea test pentru Covid-19.

În ceea ce priveşte situaţia de pe nave, este încurajator faptul că în urma controalelor inopinate nu s-au constatat încălcări serioase ale protocoalelor sanitare în timpul călătoriilor, fiind respectate reguile de distanţare fizică şi purtarea măştilor.

Sursa Foto: Creta Post/ Rador/ Traducerea: Carolina Ciulu

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

21 comentarii

  1. Tot ce-i rău în Ioropa, rrrrumânașii sunt de vină!

    • E o conspiratie mondiala la mijloc clar, romanul dac verde get beget nescut crescut in Romania nu se poate imbolnavi

    • sunt interese mari la mijloc pentru ca turistul dac sa nu poata cheltui in liniste banutul in concediu.

  2. creta testeaza inteleg toti turisti la intrare ( pe aeroport )

    • Nu, dar cand politistii il vad la debarcare pe turist fara masca si imbracat in trening ”Abibas” si cu slapi in picioare il iau la intrebari…

    • @Scara: o mica rectificare: slapi in picioare peste sosete albe flausate…

    • @Scaraoțchi®,

      Perfectă descrierea „turistului” cocălar din Rrrumânistan.

  3. Carolina, te consideri jurnalist scriind afirmatii de tipul „Aceste date poate că oferă celor care sunt nemulţumiţi răspunsurile pe care le caută”?
    Jurnalistii sunt oameni impartiali. Dar poate nu v-au invatat asta la facultatile private pe care le-ati platit. Continuati sa incurajati informatii partiale sau gresite ca acest articol si o sa fim izolati de lumea intreaga. Bine ca ne credem noi destepti. Prin felul asta de a gandi am avem numai de pierdut.

    • Bine ai spus Anca

    • Cred că vă repeziți asupra traducătorului degeaba – it is only worth noting that the receipts from the incoming tourism from Romania in our country in the
      9 months of January-September 2019 were 453.4 million euros . These data may also give the answers that those who are uncomfortable are looking for -așa arată textul în original, din Cretapost, și nu e semnat, e asumat de redacție adică. Știți vorba aia, nu trageți în mesager…

    • O, Anca – Marry me! Ce analiza pe text! Ador sa fiu corectat…mai ales dimineata! 🙂

  4. 😃😃😃 Ha! România a ajuns oaia neagră a Europei. Din vina cui? Scârbele psd, pro si alde să fie trase la răspundere pentru că au întârziat măsurile împotriva covid si au dat cale liberă covizilor nemernici pe străzi ca să infecteze toată lumea. Scârbe ordinare. Jigodii comuniste. Acum ați amuțit fireați ai dreacului. Ați făcut spume la gura ca hâr că mâr ca nu e sau că e pe dreacu să vă pieptene. Vă doresc ca partidele să vi se umple de covid javrelor comuniste.

    • Aveți mare dreptate!Iar pe cei care am renunțat la bilete nu nu s-au dat banii înapoi de mai bine de două luni.Pai greci ori își asumă riscurile ori ne dau bani.

  5. Ok , puneti-le interdictie de intrare romanilor daca ei sunt cauza Covid-ului , sa vedem cat va tine ? 🙂

  6. Ce va mai plac banii românilor, grecoteilor! Decât să-i pierdeți mai bine riscați să luați covidu. Nu va obliga nimeni sa primiti români infectați sau neinfectati.

  7. Sint multi cei care nu-nteleg ca turismul inseamna transportul virusilor de la unii la altii.
    Ceea ce bine inteles duce la cresterea nr. de imbolnaviri.
    In Romania exploziv.

  8. Ce articol de Rahat! Ce e asta? Cine dracu sunteti voi?

    • Hauleu Pirando, mâncați-aș, că bine zici!
      Ia dă-le și un cap în gură! Păi cum își permit să scrie așa ceva, nu?

  9. Sa ne trăiască PSD-ul și CCR-ul ca doer ei au stabilit ca izolarea și carantinarea celor cu Covid 19 este neconstitutionala.

  10. Cat de prost poti sa fii ca sa te plimbi prin Grecia sau Bulgaria in vremuri de-astea, sa porti Covidul fara niciun fel de responsabilitate fata de ceilalti si fata de tine insuti? Turisti de alte natii nu prea sunt pe nicaieri, doar romanii au dat navala si mai fac si pe nebunii cand e de dat socoteala pentru nesabuinta lor.

  11. Grecia s-a lacomit la turisti. Covidul nu disparuse in Grecia, nici nu le-a pasat, turistii vor fi venit si ei infestati. Grecia, corecta ca intotdeauna, da vina pe romani. De ce nu pe alti turisti? Pentru ca romanii sunt si ei lacomi de vacante, oricum: in conditii de pandemie, de evitat masurile de preventie ca a zis medicul CCR, de lasat capul in jos ca au adus virusul, Tanda si cu Manda.