Home » Articole » Bulgaria este pregătită pentru lansarea liniei de feribot Ruse-Giurgiu, dar partea română mai are de lucru / Ar putea reduce traficul de la frontieră cu 25% (presa bulgară)

Bulgaria este pregătită pentru lansarea liniei de feribot Ruse-Giurgiu, dar partea română mai are de lucru / Ar putea reduce traficul de la frontieră cu 25% (presa bulgară)

Bulgaria este pregătită pentru lansarea liniei de feribot Ruse-Giurgiu, dar partea română mai are de lucru / Ar putea reduce traficul de la frontieră cu 25% (presa bulgară)
Sursa foto: www.europarl.europa.eu
Ascultă articolul

Ministrul bulgar al transporturilor şi comunicaţiilor, Gheorghi Gvozdeikov, şi ministrul afacerilor interne, Kalin Stoianov, au desfăşurat o întrevedere urgentă cu ambasadorul Bulgariei la Bucureşti, Excelenţa Sa Radko Vlaikov, pentru a discuta situaţia privind traversarea punctelor de trecere a frontierei Vidin-Kalafat şi Ruse-Giurgiu şi pentru a identifica măsuri de soluţionare a problemei. Discuţiile s-au desfăşurat pe fondul numeroaselor semnale primite, în ultimele zile, din partea reprezentanţilor transportatorilor despre cozi de kilometri, la ieşirea din Bulgaria spre România, scrie agenția de presă Rador.

- articolul continuă mai jos -

”Este necesară o strânsă cooperare între instituţiile care au legătură cu tema şi, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne şi administraţia locală, ne vom organiza pentru a rezolva această problemă sistematică”, a subliniat Gvozdeikov. Ministrul transporturilor a mai indicat că statul bulgar este pe deplin pregătit pentru lansarea liniei de feribot Ruse-Giurgiu, însă partea română încă mai are de lucru. ”Dacă dăm startul feribotului cât mai curând posibil, acesta va reduce traficul cu 25%, ceea ce va îmbunătăţi semnificativ situaţia de pe podul Ruse-Giurgiu”, a
explicat ministrul transporturilor.

La rândul său, ministrul de interne, Kalin Stoianov, a comentat că monitorizează zilnic situaţia în toate punctele de frontieră şi se află în contact permanent cu conducerile Ministerului Afacerilor Interne din ţară. ”Am dispus eforturi la capacitate maximă”, a adăugat Stoianov.

Ambasadorul Radko Vlaikov i-a felicitat pe cei doi miniştri pentru buna coordonare a activităţilor lor, în vederea soluţionării mai rapide a problemelor de interes comun. În cadrul întâlnirii, au fost abordate şi aspecte actuale ale relaţiilor cu România, în special interacţiunea privind admiterea Bulgariei şi României în Schengen, conectivitatea dintre cele două ţări şi navigaţia pe Dunăre. La reuniune, au participat şi ministrul adjunct al transporturilor şi comunicaţiilor, Dimităr Nedialkov, precum şi şi directorul interimar al Direcţiei Generale a Poliţiei de Frontieră, Anton Zlatanov.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.