Premierul Ilie Bolojan, la moțiunea pe Educație: Nu există ceva gratis, există ceea ce plătești din propriul buzunar și ceea ce plătește altcineva / Banii educației trebuie să fie tot mai mulți, dar corelat cu creșterea calității și adaptarea la realitatea economică

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Premierul Ilie Bolojan, care este și ministru interimar al educației, a declarat, luni seara, în plenul Senatului, la dezbaterea moțiunii opoziției pe Educație, că „nu există ceva gratis, există ceea ce plătești din propriul buzunar și ceea ce plătește altcineva”, iar „banii educației trebuie să fie tot mai mulți, dar corelat cu creșterea calității și adaptarea la realitatea economică”.

Principalele declarații ale premierului:

* Ne-am dorit ca bursele să fie mai mulți și mai mari, cu siguranță. Dar statul acesta de la care pretindem să le plătească nu este o entitate străină care își ține banii proprii în cufere îngropate în locuri secrete. Statul suntem noi, cu toții.
* Banii statului sunt banii adunați de la cei care lucrează în România și tot ceea ce plătește peste ceea ce producem este din împrumuturi. Tot mai multe, tot mai scumpe, până la pragul insuportabil la care am ajuns vara trecută și de care ne îndepărtăm cu un cost pe care îl știm cu toții.
* Nu există ceva gratis, există ceea ce plătești din propriul buzunar și ceea ce plătește altcineva, ceea ce plătești din ceea ce produci sau din ce te împrumuți.
* Bursa nu este însă un salariu minim, nu este întreținere completă, nici nu poate fi. Este un ajutor, pe cât de mare ni-l permitem, avem obligația să păstrăm echilibrul financiar al țării. Orice creștere permanentă trebuie făcută treptat, pe măsură ce bugetul ne permite, astfel încât să fie o creștere sigură, predictibilă și care poate fi menținută.
* Dincolo de burse, finanțarea publică a învățământului superior este substanțială. În datele de finanțare ale anului trecut, pentru școlarizarea fiecărui student, s-au alocat aproximativ 8500 de lei pe an. În total, 6 miliarde de lei. Pentru cazarea în cămine, 256 de milioane de lei, iar pentru subvenția de transport, 34 de milioane de lei. Aceste cifre arată că există un efort bugetar real și constant.
* Dar, realist vorbind, creșterea substanțială a bugetului pentru educație nu poate fi făcută de la un an la altul, dar drumul greu al redresării pe care am plecat anul trecut, trebuie să ne aducă în situația în care să ne permitem mai mult pentru educație.
* Dar în ce am dorit să investim, de fapt? Am fost surprins să nu văd în cele două pagini scrise nimic despre ceea ce ar trebui să ne preocupe dincolo de populism și demagogie în privința învățământului superior. Nimic despre adaptarea lui la lumea de astăzi și la cea de mâine, despre calitatea lui și despre ceea ce el restituie societății în schimbul susținerii studiilor.
* Ce înseamnă mai mult în educația universitară? Calitatea pregătirii în universități trebuie să crească, iar finanțarea nu trebuie să fie doar după numărul de studenți. Trebuie să fie și în funcție de performanța programelor de studii. Cum o măsurăm? În funcție de performanța studenților? Câți ajung la absolvire? Câți muncesc în domeniile pentru care s-au pregătit? Cu ce rezultate? Care este performanța cercetării?
* Trebuie să avem o imagine clară asupra traseului absolventilor. Avem nevoie de date publice transparente privind parcursul după absolvire. În ce măsură lucrează în domeniile prin care s-au pregătit? Care sunt rezultatele pe programe și pe universități? De exemplu, câți absolvenți e facultăților de medicină promovează rezidentiatul pe universități și câți ajung apoi să lucreze în spitale din România?
* Astfel de date ajută statul să dimensioneze mai bine locurile finanțate și ajută pe tineri să ia decizii în cunoștință de cauză.
* Finanțarea programelor slabe trebuie redusă până când reușesc planurile solide de îmbunătățire, iar economiile realizate trebuie să fie duse către cei care fac performanță. După cum trebuie sprijinite acele domenii care susțin economia, serviciile publice și capacitatea României de a concura.
* Trebuie redusă birocrația academică, îmbunătățită recrutarea și mecanismul de promovare a profesorilor, trebuie întărită integritatea academică.
* Transferul de cunoaștere către societate trebuie să fie o funcție centrală a universităților, cercetarea aplicată, inovare, colaborând cu economia și cu administrația soluției pentru comunități.
* Universitățile trebuie să fie un motor al modernizării.
* Învățământul superior depinde de baza din preuniversitar. Calitatea rezultatelor universitare e legată direct de calitatea acestei baze. De aceea, politicile publice din educație trebuie gândite ca un întreg, de la alfabetizare și competențe de bază, până la excelență universitare.
* Iar ceea ce se întâmplă în zona de rural, cu abandonul școlar, cu scăderea calității împreunivestari, e un semnal important de la armă.
* Da, banii educației trebuie să fie tot mai mulți, dar corelat cu creșterea calității și adaptarea la realitatea economică.