G4Media.ro

Premierul Dăncilă, la Mănăstirea Putna: Cred că dacă toţi am merge şi…

Premierul Dăncilă, la Mănăstirea Putna: Cred că dacă toţi am merge şi ne-am ruga şi am fi mai buni, cred că şi societatea ar fi mult mai unită, nu ar fi aşa de divizată

Mii de credincioşi au fost prezenţi joi la Mănăstirea Putna, la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Nicolae, Mitropolit Ortodox Român al celor două Americi, ÎPS Ignatie, Miropolitul antiohian al Franţei şi Europei de Vest şi de Sud, ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor şi PS Toma, Episcop de Broneţ, din Moscova, transmite Agerpres.

La Putna a fost prezentă şi Viorica Dăncilă, aşteptată cu pâine şi sare la intrarea în mănăstire de un grup de localnici îmbrăcaţi în costume populare.

Premierul, însoţit de miniştrii Eugen Teodorovici, Mihai Fifor şi Răzvan Cuc, a vizitat Muzeul Mănăstirii Putna, după care s-a închinat la moaştele Sfântului Iacob Putneanul din Paraclisul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, aduse cu o seară înainte într-un baldachin în curtea mănăstirii.

Viorica Dăncilă a asistat la Slujba Sfintei Liturghii, după care a fost invitată la tradiţionala agapă organizată la astfel de sărbători duhovniceşti, unde pe masă erau icre, peşte, sarmale cu urdă, ciorbă de peşte, şomloi – un desert cu cremă de vanilie, vin alb mănăstiresc şi schinduc (pălincă din rădăcina unei plante medicinale care creşte doar în Munţii Ceahlău – n.r.).

”Mă bucur foarte mult să fiu la Putna la această mare sărbătoare, cu gânduri bune, cu dorinţa de a aduce mai multă solidaritate şi mai puţină ură între români. Cred că acest lucru ar trebui să ne dorim toţi care vrem binele acestei ţări. Şi cred că, măcar atunci când vin sărbătorile, am putea fi mai buni şi am putea lăsa deoparte lucrurile care ne despart şi să vedem lucrurile care ne unesc (…) Cred că dacă toţi am merge şi ne-am ruga şi am fi mai buni, cred că şi societatea ar fi mult mai unită, nu ar fi aşa de divizată”, a declarat Viorica Dăncilă.

Sursa Foto: svnews.ro

Doneaza prin PayPal paypal icon
Donatie recurenta

Doneaza lunar pentru sustinerea proiectului G4Media

Doneaza prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Doneaza prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

37 comentarii

  1. E ok , doar dumnezeu ne mai poate salva de nenorocirea adusa de PSD. Din pacate eu nu cred ca exista dumnezeu , asa ca e nasol. Banuiesc ca doamna Dancila merge in calitate de demnitar sa pupe moaste ( banuiesc ca e in programul de lucru ) pentru ca asa considera dumneaei ca se rezolva lucrurile in tara pe care o administreaza. Deci hai sa pupam toti moaste ca poate asa prin „credinta” vom fi mai buni si se vor rezolva problemele ! Deci solutia „prezidentiabilei” dancila este sa mergem sa pupam moaste si sa fim mai „credinciosi”, ce o fi insemnand pentru dansa cuvantul asta nu imi dau seama.

    • Bre tanti Veorico, am înțeles, la rugăciune cu camerele pe voi, să vă vadă toți fraierii ce cuvioși sunteți, sunteți tari. Da cu ciordeala și oblojirea tuturor penalilor cum e? S-a schimbat creștinismul între timp și dă voie la furat dacă vede pulimea că te rogi? Întreb și eu că poate-mi refac cariera.

  2. Cre(s)tina Vsilica cu fata la icoane si cu gandul la Dracu. Daca se trezea Stefan cel Mare, ar fi tras-o in teapa.

    • Bravo, fix așa!
      Nesimțita asta îți cere să fii mai bun, în timp ce îți bagă cuțitul în tine!

    • Asta crede ca mergând pe la biserici o vede lumea și o votează… Metalica a donat 250000 de euro pentru spitalul pediatric oncologic… Cine e credincios, cei care merg la pupat moaște, sau cei care au grija de spitale, educație..?

  3. aproape toata lume cu creier la purtator se roaga doamna, se roaga se scapam odata de partidul matale de infractori

  4. Tu poți să te rogi cât vrei, nu vei fi niciodată mai bună, nici dpdv profesional, nici dpdv uman!
    nu te dai dusă deloc de la cârma navei numită România, deși vezi că se îndreaptă, cu milioane de oameni la bord, direct in zid!
    Nu! tu stai înfiptă, deși poporul v-a spus clar pe 26 mai că nu vă mai vrea!
    Nu îți e milă de milioane de români pe care ii duci in prăpastie, iubești prea mult puterea și va înfruptați cu nesaț din bunurile românilor!
    Hoților, oamenii se roagă să scape de voi, nu pot fi mai buni sa vă lase să îi distrugeți de tot!!!
    Sa lași hoții să îți calce casa și să te jefuiască, să lași violatorii sa isi facă de cap, fara să ripostezi, înseamnă să fii mai bun???
    Să tăcem din gura, numai sa fie liniște, în timp ce voi ne distrugeți, asta înseamnă să fim buni??
    Nu, tuto!!
    Că ne cerem drepturile și să ne apărăm, înseamnă că deja suntem mai buni și ne-am trezit macar după 30 de ani, nu vrem să mai lăsăm borfasii, incompetenții și analfabeții sa ne distrugă!
    Nu putem să dormim liniștiți in timp ce hoții și incompetenții „supraveghează” viitorul nostru și al copiilor noștri!
    Ești ca un violator care îi cere victimei să nu țipe, doar să nu fie scandal!!! Ne bagi mâna în buzunar si ai pretenția să nu țipăm, să nu facem gălăgie sau să cerem ajutor!
    NESIMȚITO!

    • Foarte bun comentariul! Felicitari si stima.
      SUBSCRIU.

    • Nu sunt de acord ,decit partial ,cu comentariul .In aceasta tara, sunt milioane de oameni ,ce spun in fiecare seara o rugaciune si se roaga la dumnezeu . Nu trebuie aratati cu degetul ,sunt semenii nostri , parintii nostri , bunicii nostri .Sa ii iubim si pe ei .

    • …ca aceste mesaje de profund dispret nu ajung si la Dancila! Nu-mi fac iluzii ca ar trezi-o la realitate, dar macar s-ar vedea prin ochii nostri, ar avea adevarata masura a desconsiderarii noastre. Un om cu bun simt nu ar fi rezistat ironiilor, criticilor, sarcasmului! D-na Dancila e imuna la orice critica! Are un obraz atat de gros ca nu-l penetreaza nimic! E atat de falsa incat te simti prost daca-i acorzi atentie! Ma gandesc la omul ala simplu, de la tara, fara scoala, dar care are un bun-simt innascut, un bun-simt care-l impiedica sa se aseze pe un loc ce nu i se potriveste! Ea nu are nicio urma din acel bun-simt, dar are pretentia sa ne dea sfaturi! Nu are nicio calitate, nici umana, nici profesionala. E un accident firesc intr-o „soțietate fara prințipuri”!

    • @ cuochiipevoi, foarte adevarat tot ce ai scris! Superb! ??????

    • @mafalda, comentariul lui ochisor este excelent, aici nu este vorba ca am desconsidera oamenii simpli si cu buna-cuviinta ce se roaga si sunt credinciosi, toti suntem, mai putin cei care se considera atei. Aici este vorba de MINCIUNA si IPOCRIZIE si HOTIE, trasaturi de caracter monstruoase, pe care le au in sange actualii conducatori, si care distrug aceasta tara pana la os, de 30 de ani!

  5. Vai de capul tău de redusă! După ce ai adus dezastrul în țara asta acum mergi să te rogi. Nici dracu nu te scapă de furia românilor! De asta poți fi convinsă! Ți-ai bătut joc de un popor întreg si acum vrei să-ți fim recunoscători? Nu-i pe lângă tine măcar un fraier să-ți spună în ce criză națională ne-ai băgat. Toți te avertizează de luni se zile pe toate părțile si tu dai cu ratul la troaca in fiecare zi pe aceeași temă. O ții pe-a ta! Ai orbul gainilor si nu vezi că ne scufunzi? Cine dracului te crezi? Îți imaginezi ce urmează pentru tine după sfârșitul epocii PSD? Dezastru! Si pentru toți retarzii din guvern care acum te pupă în fund. PENTRU VOI VINE D E Z A S T R U L!

  6. Doar pulimea din bârlogurile BOR s-o mai aleaga, moldovenii impreuna cu restul tarii se trezesc si le-o vor da la cioc.

    BOR = mafie, simbiont al pesedelei si unul din statele cu adevarat paralele cu orice dimensiune a tarii asteia, in afara de lipsa de educatia: acolo intra perpendicular pana la os, futu-i in barbi!

  7. Strans uniti sub flamura partidului ?????

  8. Excelenta idee. Propun ca toata conducerea PSD sa se retraga la o manastire si sa se roage. Si sa ramana acolo. Asa vom fi toti mai linistiti si mai putin divizati.
    Optional, dupa caz, se poate folosi capela penitenciarului.

  9. Viorico fa ai uitat sa stingi focu la sarmale

  10. Dacă toți ne-am ruga ca tine ar fi vai și-amar de țara asta. Ba te mai și fălești cu rugăciunea ta din an în Paști. Puțină rușine și modestie, doamnă.

  11. Toată țara se roagă zi de zi să dispari în grota de unde ai ieșit, dar Dumnezeu nu ne aude ! O fi supărat pe acest popor că a votat Psd-ul !

  12. Aoleu! Abia acum am vazut! Milogul de Fifor e ala care-i tine umbrela tutei?!
    Daca asta e prestanta unui ministru al MAI, ce asteapta lumea de la structurile MAI?!

  13. fifor cu umbrela…..hahahhahaha sclavul de servici

  14. Azi, ora 17 si ceva, centrul muncipiului Bacau un oras mediu, primele 15 din tara : un vlajgan in maieu alb – deh! moda barbateasca romaneasca la romani te infioara – se pisa intr-o nisa fix in centrul orasului situata intre Policlinica de Stat si o policlinica privata Luxor, dupa care se duce la taxiul parcat in statia de taxi de langa, probabil individul lucra ca taximetrist, specie suprema de necivilizati in Romania!….politia e pe o strada vizavi, cea de la circulatie parca, nu vede incidentul, si daca l-ar fi vazut declina competenta in fata politiri locale, asa e in Romania nu stii nici cine ce face, niste fete trecatoare se fac jenate ca nu vad….toti ne facem jenati ca nu vedem…sa ne rugam sa nu mai fie romanii asa animale salbatice care sperie Europa si evacueaza decenta din tara asta jenanta!…

  15. „Cred că dacă toţi am merge şi ne-am ruga şi am fi mai buni, cred că şi societatea ar fi mult mai unită, nu ar fi aşa de divizată”, grăi mămăița cu coc și cu creieraș de găină.
    Cât despre Fifor cu umbrela… se poate mai ridicol de atât?

    • Nu, nu se poate, sunt chintesenta de prostie si de mizerie, de la crestet pana-n talpa, vorba lui Eminescu, toti scriitorii nostri se rasucesc in mormant, si toate mintile luminate ale tarii asteia se intorc cu spatele, de ce javre si idioti a ajuns sa fie condusa Romania.

  16. S-a „recules” Veorica, a „make a photo”, a ciugulit nitica paine si sare (oare la ce i-o fi trebuit sarea?), si-a slobozit vreo cateva cugetari!!!

    Mergem la prezidentiale…. Locul 7 asigurat!

  17. Honni soit qui mal y pense!

  18. De frica huiduielilor, Veorica NU a avut curaj sa mearga la Constanta, la Ziua Armatei!
    S-a dus printre analfabetii ei votanti, la Putna, acolo riscul de a fi huiduita e mai mic!
    Ca-ntre analfabeti!!
    A avut alaturi de ea, sluga de nadejde, catelusul Fifor!
    Jalnica imaginea cu acest slugoi care o insoteste ca o umbra!
    „Liviu Pleșoianu: „Dl Fifor măsura pașii lui Dragnea ca nu cumva să calce mai mult sau mai puțin. Domnul Fifor măsoară acum pașii dnei Dăncilă ca nu cumva să calce mai mult sau mai puțin. Dna Dăncilă măsura umbra lui Dragnea ca nu cumva umbra ei să să fie mai mică sau mai mare decât umbra lui. Dna Dăncilă, amuzant, are acum impresia că umbra sa chiar începe să conteze și să fie mai mult decât o umbră. Impostori și umbre…”, a scris Liviu Pleșoianu, pe Facebook.
    https://www.b1.ro/stiri/politica/liviu-plesoianu-mihai-fifor-psd-sluga-dragnea-dancila-284273.html
    Rusine, impostori analfabeti!

    • @lili: Să nu uităm, totuşi, că şi L. Pleşoianu îşi măsura cu mare grijă cuvintele pe vremea când încarceratul era secretar general al CC al PSD.

  19. Premierul V. Dăncilă şi-a amânat vizita la Botoşani, acolo unde trebuia să participe la alegerile judeţene.
    În oraşul din nordul Moldovei aceasta era aşteptată şi de protestatari.
    „Având în vedere modificarea programului dnei prim-ministru Viorica Dăncilă, vizita domniei sale în judeţul Botoşani va fi reprogramată”, au anunţat reprezentanţii PSD.
    V. Dăncilă ar fi urmat să ajungă în Botoşani în jurul orei 17.00 şi ar fi trebuit să participe, alături de preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, şi secretarul general al partidului, Mihai Fifor, la Comitetul Executiv Judeţean al organizaţiei judeţene a PSD.
    La Botoşani, V. Dăncilă era aşteptată şi de un grup de protestatari. Aceştia şi-au exprimat nemulţumirea faţă de măsurile PSD şi reprezentanţii social-democraţi.”

    https://adevarul.ro/news/politica/dancila-si-a-anulat-vizita-botosani-explicat-psd-decizia-1_5d55666c892c0bb0c6936eb0/index.html

  20. poate daca ne inchinam la oase se face si autostrada ………. multe puncte si bipuri

  21. nici o oaie a domnului nu a intrebat-o de autostrazi ?

  22. De cand se roaga curvele bolsevicilor ????????

  23. Cat de falsa eee, poze cu copii, in timp ce pedofilii isi fac de cap prin tara. Fifor e pe post de valet, doar sa iasa si el in poza. Si probabil se viseaza PM.

  24. Singura atrocitate -in viziunea lor-recunoscuta de Putin, practicata de URRS in comparatie cu Fereratia Rusa a fost prigoana impotriva bisericii !! URSS pe stil nou a realizat ca totalitaritarismul poate fi impus mai usor intr-un mediu dedicat oficial, ca politica de stat, credintei daca nu chiar habotnic !! Si ei construiesc in draci biserici uneori distrugand parcuri si locuri de joaca si afurisesc cetatenii care cer sa se gaseasca alt amplasament ! Cat nu or fi visat tortionarii de altadata sa reprime in numele Domnului ?! Ciumei Rosii de la Bucuresti, nu putea sa-i scape aceasta tendinta si sa nu defileze si ei cu trafaletul, cu soborul cu credinta ca niste fiind alte scule/instrumente aruncate in gentile de interventie………

  25. Cu cine sa fim uniti , cu mafia politico-interlopo -juridico – politieneasca aflata la butoanele Tarii? Ruga noastra se-ndreapta impotriva tuturor celor care sunt la putere , in diferite functii , inclusv in UE si -si bat joc de romani , aducand Tara in haos , saracie , mizerie morala si materiala , in pragul disolutiei autoritatilor statului .Hotia si furtul este pe fata justitia nu mai functioneaza , decat la comanda politica , interlopii cu politia conlucreaza in beneficiul lor , fara sprijin ramanand sanatatea si invatamntul , caci cumpararea de diplome este la cautare. Aici ne aflam”domnule guvern”..

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.