G4Media.ro

Premierul civil din Sudan a demisionat în urma protestelor

sursa foto: captura

Premierul civil din Sudan a demisionat în urma protestelor

Premierul sudanez Abdallah Hamdok şi-a anunţat demisia la televiziunea de stat duminică seara, la mai bine de două luni după o lovitură de stat urmată de o represiune soldată cu 56 de morţi, informează AFP, citată de Agerpres.

„Am încercat din răsputeri să împiedic ca ţara să alunece în dezastru, astăzi, când trece printr-un punct de cotitură periculos care îi ameninţă supravieţuirea (…) în contextul fragmentării forţelor politice şi al conflictelor între părţile (civilă şi militară) ale tranziţiei (…). În pofida a tot ceea ce s-a făcut pentru a ajunge la un consens (…) acest lucru nu s-a întâmplat”, şi-a argumentat Hamdok decizia.

„Am decis să înapoiez responsabilitatea, să-mi anunţ demisia din funcţia de prim-ministru şi să dau şansa unui alt bărbat sau femeie din această ţară nobilă să… ajute să treacă prin ce a mai rămas din perioada de tranziţie către o ţară civilă democratică”, a spus Hamdok în discursul televizat, conform Reuters.

Anunţul demisiei sale survine la şase săptămâni după ce a fost repus în funcţie ca parte a unui acord politic cu armata.

Hamdok, care nu a reuşit să numească un guvern în timp ce protestele împotriva preluării puterii de către armată în octombrie au continuat, a spus că este nevoie de o masă rotundă pentru a se ajunge la un nou acord pentru o tranziţie politică spre democraţie.

Anunţul adânceşte şi mai mult incertitudinea ce caracterizează viaţa politică din Sudan, la aproape trei ani după revolta care a dus la răsturnarea vechiului lider Omar al-Bashir.

Economist şi fost oficial al ONU, Abdallah Hamdok a devenit prim-ministru în baza unui acord de împărţire a puterii între militari şi civili după răsturnarea lui Bashir.

Înlăturat şi plasat în arest la domiciliu de către armată în timpul unei lovituri de stat pe 25 octombrie, fusese repus în funcţie în noiembrie.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...