
Premieră medicală la Cluj: primul transplant hepatic de la donator viu / Medic: A fost un caz urgent / Mama și-a donat o parte din ficat fiicei
La Cluj-Napoca a fost realizată joi o premieră medicală: primul transplant hepatic de la un donator viu, în cadrul Centrului de Transplant Hepatic din Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”, anunță Cluj24.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Intervenția, extrem de complexă, a fost coordonată de Prof. Dr. Nadim Al Hajjar, șeful Secției de Chirurgie Generală și Transplant Hepatic.
„E o premieră din două puncte de vedere: este primul transplant de la donator viu pe care îl facem la Cluj, dar și prima prelevare de lob hepatic efectuată printr-o procedură de acest tip în centrul nostru”, a declarat pentru Cluj24 Prof. Dr. Nadim Al Hajjar.
Cum lista de așteptare pentru un ficat de la donator cadaveric este lungă și imprevizibilă, soluția salvatoare a venit din familie: mama și-a donat o parte din ficat fiicei.
„Nu am ales noi, ci a fost o urgență. Pacienta nu mai putea aștepta, iar mama a fost compatibilă și dispusă să doneze”, a subliniat profesorul.
Transplantul de la donator viu are particularități specifice comparativ cu cel de la donator aflat în moarte cerebrală.
Prelevarea este mai simplă, întrucât se ia doar o parte din ficat, calculată astfel încât donatorul să nu sufere. În schimb, restabilirea funcției hepatice la primitor este mai complicată, deoarece necesită anastomoze vasculare și biliare extrem de fine, la nivelul unor vase foarte mici.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.