Mediafax
Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Prezenţa unei ursoaice cu pui a fost semnalată, duminică după-amiază, în zona Castelului Peleş din staţiunea Sinaia, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
În aceste condiţii, turiştii şi localnicii au primit mesaj RO-ALERT prin care sunt avertizaţi cu privire la potenţialul pericol.
Pentru asigurarea măsurilor specifice, a fost mobilizată în zonă şi o ambulanţă SMURD, precizează ISU Prahova.
Sursa foto: Facebook/Paraschiv Cristina
BreakigNews si sa trimita si armata….
Sunt 2 optiuni aici: ori nu mai dati astfel de stiri deloc , ori dati-le zilnic exact ca cei de la ro-alert.
Nici voi nu intelegeti cat de penibile sunt astfel de avertizari intr-o zona de munte? Ca nici cei de la ro-alert nu inteleg…