Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Portul măştii va fi obligatoriu începând de sâmbătă în toate spaţiile publice din Polonia, din cauza creşterii-record a numărul de cazuri noi de contaminare cu coronavirus, a anunţat joi premierul Mateusz Morawiecki, citat de AFP, preluată de Agerpres.
„Al doilea val a sosit şi trebuie să îl înfruntăm cu fermitate”, a declarat Morawiecki presei. El a explicat că întreg teritoriul naţional va fi considerat „zonă galbenă”.
Polonia a înregistrat joi 4280 de cazuri noi şi 76 de decese după infectarea cu coronavirus. Bilanţurile au ajuns astfel la 111.599 de cazuri, respectiv 2867 de morţi, dintr-o populaţie de 38 de milioane.
Sursa foto: Pexels
NU POTI FACE ASA CEVA CU DACII LIBERI
Cine n-are avocatul poporului si ccr, sa-si cumpere!!!!
gata! îmi cumpăr stradă, ce pelicula mea!
Uite. Cei care sunt fani ai mastilor sa se duca in Polonia. Daca acum nu era noaptea asa de lunga, eu acum plecam in Suedia.