Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Populaţia din municipiul Brad şi comunele învecinate, Crişcior şi Bucureşci, este sfătuită să fiarbă, timp de 30 de minute, apa de băut preluată de la reţea sau să consume apă îmbuteliată, deoarece s-au constatat depăşiri ale valorilor admise de potabilitate la staţia de tratare Crişcior, a informat, vineri, operatorul regional de apă SC Apa Prod SA Deva, transmite Agerpres.
„În urma analizării probelor bacteriologice pentru expertizarea staţiei de tratare a apei Crişcior, s-au constatat depăşiri ale valorilor admise de potabilitate a apei, fapt pentru care SC APA PROD SA face toate verificările şi demersurile necesare pentru restabilirea parametrilor de potabilitate„, se arată într-un comunicat al companiei publice de apă.
Directorul general al SC Apa Prod SA Deva, Dorin Gligor, a declarat, pentru Agerpres, că s-au luat toate măsurile pentru ca situaţia să revină la normal în următoarele două sau trei zile.
„Am recomandat populaţiei să fiarbă, timp de 30 de minute, apa de băut preluată de la reţea sau consumul apei îmbuteliate, până la comunicarea restabilirii parametrilor de potabilitate. Estimăm că situaţia va reveni la normal în circa 2-3 zile”, a spus directorul general al Apa Prod SA.
Operatorul regional de apă mai arată că „regretă disconfortul creat consumatorilor” şi asigură populaţia că situaţia este tratată „cu maximă seriozitate şi prioritate”.