Home » Articole » Polonia: Un bărbat și-a ținut mama mumificată acasă, pe canapea, timp de 15 ani / El a scos cadavrul din mormânt pentru că nu putea accepta moartea femeii / Bărbatul a fost internat și va fi cercetat pentru profanare de cadavru

Polonia: Un bărbat și-a ținut mama mumificată acasă, pe canapea, timp de 15 ani / El a scos cadavrul din mormânt pentru că nu putea accepta moartea femeii / Bărbatul a fost internat și va fi cercetat pentru profanare de cadavru

Polonia: Un bărbat și-a ținut mama mumificată acasă, pe canapea, timp de 15 ani / El a scos cadavrul din mormânt pentru că nu putea accepta moartea femeii / Bărbatul a fost internat și va fi cercetat pentru profanare de cadavru
sursa foto: captura video
Ascultă articolul

Un bărbat în vârstă de 76 de ani din Polonia a păstrat în locuinţa lui cadavrul mumificat al mamei sale timp de 13 ani, descoperirea fiind făcută de o rudă care a devenit din ce în ce mai alarmată de comportamentul lui şi a chemat ambulanţa, a anunţat joi parchetul local, relatează dpa potrivit Agerpres.

Paramedicii care s-au deplasat la domiciliul bărbatului au descoperit corpul mumificat al femeii pe o canapea.

- articolul continuă mai jos -

Bărbatul locuia într-o parte a unei case împreună cu sora şi cumnatul său, cel din urmă fiind persoana care a alertat autorităţile, a relatat presa poloneză.

Incidentul a avut loc la sfârşitul lunii februarie, a indicat biroul procurorului din Gliwice, o localitate din sud-vestul Poloniei. Bărbatul locuia în Radlin, la aproximativ 50 de kilometri sud de Gliwice.

Raportul medico-legal a arătat că femeia decedase în 2010. În urma acestei descoperiri, procurorii au decis deschiderea mormântului.

„Când a fost deschis sicriul, nu era niciun cadavru în el”, a spus un purtător de cuvânt al parchetului. O analiză ADN a indicat că mumia descoperită în locuinţă aparţinea mamei bărbatului.

Acesta era considerat ciudat, iar rudele îl vizitau rareori, potrivit media poloneze. Bărbatul nu a acceptat moartea mamei sale, a scos cadavrul din mormânt şi l-a îmbălsămat cu substanţe chimice, conform relatărilor din presa poloneză.

Bărbatul a fost internat şi va fi cercetat pentru profanare de cadavru.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole