G4Media.ro

Polonia prelungeşte controalele temporare la frontiera cu Slovacia până în 2 ianuarie…

sursa foto: captura video

Polonia prelungeşte controalele temporare la frontiera cu Slovacia până în 2 ianuarie 2024

Ca răspuns la tentativele continue ale migranţilor de a intra de pe teritoriul slovac, Polonia a decis să prelungească controalele temporare la această frontieră, până la 2 ianuarie 2024, transmite Reuters conform Agerpres.

Slovacia este o ţară de tranzit pentru migranţii, în majoritatea lor din Orientul Mijlociu şi Afganistan, care încearcă să ajungă în Europa de Vest, mai ales în Germania, după ce au intrat în Uniunea Europeana prin Ungaria dinspre Serbia.

‘Controalele temporare de frontieră sunt prelungite la graniţa polono-slovacă până la 2 ianuarie 2024. Inspecţiile vor continua să fie efectuate doar pe direcţia de intrare în Polonia’, a anunţat poliţia poloneză de frontieră pe platforma de socializare X.

Polonia, Republica Ceha şi Austria au introdus controale la frontierele cu Slovacia pe 4 octombrie. Varşovia a invocat ‘o ameninţare serioasă de imigraţie ilegală pe secţiunea polono-slovacă a frontierei de stat’. Măsura a fost ulterior prelungită de mai multe ori.

În mod similar, Slovacia a aprobat luna trecută o prelungire a propriilor controale temporare la frontiera cu Ungaria până pe 23 decembrie.

Polonia, Slovacia, Republica Cehă, Ungaria şi Austria fac parte din spaţiul Schengen de liberă trecere al UE.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează