Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un poliţist local a fost lovit cu maşina de către un şofer care a parcat neregulamentar pe o stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei. Ulterior, șoferul a fugit de la faţa locului, dar a fost depistat imediat de agenţii de la Intervenţie Rapidă, anunță Agenția de presă Rador.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin, spune că poliţistul local lovit activează în cadrul Serviciului Circulaţie Rutieră şi se afla în timpul serviciului, în zona pietonală.
Pentru a fi identificat, şoferul vinovat a fost interpelat de o patrulă de poliţişti locali, dar a făcut manevre şi derapaje cu maşina pentru a-i intimida pe agenţi, după care a demarat, lovindu-l direct pe poliţistul local aflat în teren.
“Colegul nostru a fost transportat de urgenţă la Spitalul Municipal pentru investigaţii, fiind rănit la picioare. Individul a fugit, dar poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Intervenţie Rapidă au trecut imediat la căutarea acestuia, fiind depistat într-un imobil de pe strada Herculane. Cel în cauză a fost identificat în persoana lui Ş.M., de 39 de ani, cu domiciliul în Timişoara. Acesta era însoţit în maşină de o femeie de 30 de ani. Bărbatul a fost predat poliţiştilor de la Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Timiş, în vederea continuării cercetărilor”, precizează Poliţia Locală Timişoara.
Tentativa de omor. Simplu; puscarie!
Pe cât facem pariu că e ultraj și se lasă maxim cu o amendă?
dupa tentativa de omor asupra unui coleg in exercitiul functiunii, cei de la interventie rapida l-au predat in viata la Rutiera? halal colegi…