Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Administrația Trump ia în considerare impunerea obligativității de verificare a conturilor de pe rețelele sociale pentru toți studenții străini care aplică pentru studii în Statele Unite, potrivit unui document intern al Departamentului de Stat, obținut de publicația Politico, citată de Edupedu.ro.
Despre document a scris și publicația britanică Bloomberg.
În așteptarea implementării acestei măsuri, ambasadelor și secțiilor consulare americane li s-a cerut să suspende programarea noilor interviuri pentru solicitanții de vize studențești, potrivit documentului datat marți și semnat de secretarul de stat Marco Rubio.
Măsura ar putea încetini considerabil procesarea vizelor pentru studenți și ar putea afecta universitățile americane care se bazează pe studenți internaționali pentru finanțare.
urmeaza sa se aplice,in curand,si celor care calatoresc in scop turistic in SUA.Toate au un inceput.SUA stat fascist,si cica taramul celor liberi…ce petarda a ajuns si america asta!
+1
Foarte ciudat omul asta. Numai dictatorilor le e frica de studenti. Prostimea sa stea linistita nu pateste nimic.
Scrii critici despre Trump, nu mai mergo în SUA 😄
de abia astept sa-l aud iar pe JD cum ne da el noua lectii de democratie si libertate de exprimare
Naziștii din jurul lui Trump și-au pus amprenta pe politica americană. E clar, 2-3 ani de acum incolo America e de evitat…