Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un mesaj care circulă pe mai multe aplicaţii de mesagerie şi care ar fi anunţat atacuri teroriste împotriva a circa 20 de şcoli din Berlin a provocat panică în capitala Germaniei, relatează luni dpa, transmite Agerpres.
Poliţia germană a primit peste 900 de apeluri de urgenţă cu privire la presupusa ameninţare, a declarat luni un purtător de cuvânt, precizând că poliţia consideră că mesajul este o „informaţie falsă, răspândită în mod deliberat pentru a provoca frică”.
Autorităţile au declarat că investighează un caz de tulburare a liniştii prin ameninţare cu comiterea de infracţiuni şi că verifică cine s-ar putea afla în spatele mesajului care circulă pe aplicaţiile de mesagerie.
Avertismentul privind un atac a fost distribuit în limba rusă prin intermediul aplicaţiei Telegram, a precizat poliţia.
Cotidianul Tagesspiegel a relatat că un bărbat care a alertat poliţia a indicat că a auzit de o ameninţare teroristă islamistă prin alte canale şi apoi a transmis-o ca avertisment.
Raportul menţionează că serviciile germane de informaţii interne investighează dacă mesajele au fost o operaţiune deliberată provenită din Rusia.
Într-o postare pe reţeaua X, poliţia din Berlin a avertizat asupra dezinformării şi a ştirilor false.
„Nu avem indicii privind vreun pericol sau ameninţări concrete”, se arată în comunicatul publicat duminică seara.
Poliţia a anunţat tot atunci că şcolile vor funcţiona normal luni, iar ofiţeri se vor afla în apropierea instituţiilor de învăţământ, astfel încât să poată răspunde rapid în caz de nevoie.