Home » Articole » Poliția din Londra a dezvăluit că Meghan Markle, soţia prinţului Harry, a primit amenințări cu moartea când ea şi soţul ei erau încă membri activi ai familiei regale britanice

Poliția din Londra a dezvăluit că Meghan Markle, soţia prinţului Harry, a primit amenințări cu moartea când ea şi soţul ei erau încă membri activi ai familiei regale britanice

Ascultă articolul

Meghan Markle, soţia prinţului Harry, a primit ameninţări cu moartea „dispreţuitoare” când ea şi soţul ei erau încă membri activi ai familiei regale britanice, a anunţat un înalt oficial al poliţiei, conform Agerpres care citează AFP.

Neil Basu, un responsabil al poliţiei din Londra, a afirmat că a fost nevoit să facă faţă unor ameninţări cu moartea credibile împotriva ducilor de Sussex din partea unor militanţi de extremă dreaptă, când era şef al poliţiei antiteroriste.

- articolul continuă mai jos -

Afirmaţiile ofiţerului de poliţie, făcute într-un interviu difuzat marţi seara pe Channel 4, survin în timp ce Prinţul Harry şi-a exprimat în mod constant temeri pentru siguranţa familiei sale când locuiau în Marea Britanie.

Meghan, actriţă americană, şi Harry, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, au decis în 2020 să se distanţeze de familia regală şi s-au mutat în Statele Unite. În cadrul unui interviu uluitor din martie 2021, cuplul a adus acuzaţii de rasism şi insensibilitate la adresa familiei regale.

Neil Basu, care părăseşte poliţia din Londra după 30 de ani de serviciu, a descris ameninţările primite de cuplu drept „dispreţuitoare şi foarte reale”. „Am avut echipe care au investigat, oameni au fost urmăriţi penal pentru aceste ameninţări”, a adăugat el.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole