G4Media.ro

Poliția britanică investighează înjunghierea unui jurnalist iranian independent în Londra

sursa foto: Facebook/ City of London Police

Poliția britanică investighează înjunghierea unui jurnalist iranian independent în Londra

Ofiţerii britanici de combatere a terorismului investighează înjunghierea, vineri, a unui jurnalist care lucra pentru o instituţie de presă iraniană independentă cu sediul în Regatul Unit, conform unui anunţ făcut de poliţia londoneză, transmite AFP, citată de Agerpres.

Poliţiştii au găsit victima, un bărbat în vârstă de 30 de ani, la o adresă din Wimbledon, în sud-vestul capitalei britanice, cu răni la picioare în urma unei înjunghieri. El a fost transportat la spital, unde se află în stare stabilă, iar prognosticul medicilor indică faptul că viaţa sa nu este în pericol, a indicat poliţia metropolitană.

„Profesia victimei, jurnalist pentru o publicaţie în limba persană cu sediul în Regatul Unit”, este un element important al anchetei, deşi motivele exacte ale atacului nu au fost încă stabilite, potrivit poliţiei.

De mai mulţi ani, poliţia londoneză investighează ameninţări provenind din Iran ce vizează jurnaliştii britanici care lucrează pentru publicaţii în limba persană.

În luna decembrie, un cetăţean austriac a fost condamnat pentru spionaj în favoarea unui grup care ar fi planificat un atac asupra canalului în limba persană Iran International.

Guvernul iranian a declarat această instituţie de presă organizaţie teroristă după ce a aceasta a informat despre protestele declanşate de moartea tinerei Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, în septembrie 2022.

Anul trecut, guvernul de la Londra a prezentat un regim de sancţiuni mai dur împotriva Iranului pentru presupuse abuzuri ale drepturilor omului şi acţiuni ostile împotriva opozanţilor săi aflaţi pe teritoriul Marii Britanii.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează