Home » Articole » PNL cere demisia ministrului Apărării, Gabriel Leș, după pierderea procesului cu președintele Iohannis: Trebuie să-şi asume responsabilitatea actelor sale ce au pus în pericol siguranţa naţională

PNL cere demisia ministrului Apărării, Gabriel Leș, după pierderea procesului cu președintele Iohannis: Trebuie să-şi asume responsabilitatea actelor sale ce au pus în pericol siguranţa naţională

PNL cere demisia ministrului Apărării, Gabriel Leș, după pierderea procesului cu președintele Iohannis: Trebuie să-şi asume responsabilitatea actelor sale ce au pus în pericol siguranţa naţională
Ascultă articolul

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat vineri că ministrul Apărării, Gabriel Leş, trebuie să-şi dea demisia şi a afirmat că decizia ministrului de a acţiona în instanţă împotriva decretului preşedintelui Klaus Iohannis, prin care a fost prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, a fost „un act de sabotare şi de trădare a intereselor naţionale”, transmnite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

„Astăzi Armata şi-a recăpătat comandantul militar. Decizia Curţii de Apel Bucureşti e un succes pentru preşedintele României, Klaus Iohannis, care a luptat cu strategiile de subminare a siguranţei naţionale încercate de guvernarea PSD-ALDE prin eliminarea generalului Nicolae Ciucă de la comanda Armatei Române. Astăzi preşedintele Klaus Iohannis a câştigat în instanţă repunerea în drepturi a generalului Nicolae Ciucă. Este o veste bună pentru Armata Română, pentru siguranţa naţională, care în această perioadă e ameninţată de diverse pericole, în special din zona de est, iar ce a făcut ministrul Apărării, Gabriel Leş, acţionând în instanţă împotriva generalului Nicolae Ciucă, împotriva decretului prezidenţial al lui Klaus Iohannis, a fost un act de sabotare şi de trădare a intereselor naţionale. Ministrul Apărării, Gabriel Leş, trebuie să-şi dea demisia deîndată şi să-şi asume responsabilitatea actelor sale ce au pus în pericol siguranţa naţională”, a spus Dancă, vineri, într-o conferinţă de presă.

Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri, ca inadmisibilă, cererea depusă de Ministerul Apărării Naţionale în care se solicita anularea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis prin care a fost prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă. Decizia instanţei nu este definitivă.

Foto: Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole