Plasticul de care zilnic ne folosim nechibzuit ne ucide planeta – și încet, dar sigur, ne ucide și pe noi

Cercetători fiind, am fost șocați să descoperim că cele mai izolate abisuri ale Pacificului sunt poluate cu plasticul nostru. Și el va rămâne acolo mult după ce noi nu vom mai fi.

(articol de Andrew Paris, The Guardian)

Încă o sticlă. Încă una. Suntem la 200 de kilometri de țărm, în mijlocului Pacificului de Sud, și e deja a treia sticlă pe care am găsit-o dimineața aceasta.

Peste tot este plastic.

Plasticul pe care zilnic îl folosim nechibzuit, plasticul pe care-l aruncăm la gunoi fără a ne gândi măcar o clipă la ce înseamnă asta, continuă să existe, și să tot existe. Undeva, acolo. Acolo unde ne ucide planeta, ne ucide viața marină și, încet dar sigur, ne ucide și pe noi.

Fac parte dintr-o echipă de cercetători de la Universitatea Pacificului de Sud care colectează mostre de apă de mare din zone extrem de îndepărtate de orice habitat uman.

Scopul meu este să compar concentrația de microplastic din larg cu cea de lângă țărm. Sper că astfel voi mai adăuga o piesă acestui puzzle al Pacificului.

Avem o idee destul de clară despre amploarea problemei în zona coastelor mai populate. Însă știm foarte puțin despre ce se petrece în larg. Un deficit de cunoaștere care acoperă jumătate din suprafața planetei.

Ideea acestei cercetări îi aparține regretatei dr. Marta Ferreira, iar până acum am găsit microplastic în apa de mare, în apa dulce, în pești, în crabi, în moluște și în păsări, dar și în sedimente peste tot în arhipelagul Fiji.

În fiecare loc pe care-l vizităm, fie că e o mare metropolă sau o insulă greu accesibilă, găsim ceea ce căutăm.

Doi din trei pești din ecosistemul de țărm de lângă Suva [capitala statului Fiji – n.trad.] conțin microplastic. Într-un pește s-a găsit incredibilul număr de 68 de particule de plastic.

Rata ingestiei de plastic la aceste specii comune de lângă țărm este similară cu cea descoperită la peștii din China.

Având în vedere că în Pacificul de Sud peștele constituie principala sursă de proteină animală – peste dublul mediei globale -, faptul este alarmant.

Concentrațiile microplasticului din apa de mare în apropiere de Suva sunt comparabile cu cele din Mediterana.

Sedimentele costale sunt amestecate cu mari cantități de microplastic în proporții similare cu cele descoperite în Singapore sau Portugalia.

Descoperim acum că tocmai plasticul pe care-l folosim pentru a ne conserva mâncarea e același cu cel care ne-o contaminează. Polietilenă. Cel mai utilizat plastic pe uscat poate fi găsit pretutindeni și în apă.

Numai în 2017 Fiji a importat peste 2.000 de tone de polietilenă.

Problema este agravată de unele procese oceanografice. Supa de plastic turbionară pe care o numim vârtejul Pacificului de Sud asigură o „aprovizionare” constantă cu plastic a micilor state insulare care se bazează în principal pe ocean pentru subzistență.

Pe insulele izolate situate la nord și est de Fiji plajele sunt pline de polietilenă în numeroasele ei variante. Absolut orice, de la fibre din cămăși la frânghii de ambarcațiuni.

E un alt tip de migrație care are loc în Pacific, numai că plasticul întotdeauna se întoarce.

Înseși procesele care i-au ajutat pe oameni să se extindă și să colonizeze Oceania ne distribuie acum gunoaiele de toate dimensiunile până în cele mai întunecate abisuri ale mării.

Iată-ne din nou în pragul unei catastrofe ecologice iminente.

Dacă cercetarea e încă în fazele ei timpurii, riscurile au ajuns în faza lor avansată.

Pe lângă studiile urmărind stabilirea unor repere de bază și niveluri ambientale, cercetăm și efectele plasticului asupra florei și faunei, în special asupra acelor specii de care depindem cel mai mult.

Dar înainte de a începe să gestionăm problema, trebuie întâi să o măsurăm.

Trebuie să monitorizăm îndeaproape efectele plasticului asupra ecosistemelor de care suntem intim legați.

Această cercetare, prima evaluare cuprinzătoare a contaminării cu microplastic a apelor de suprafață ale Pacificului de Sud, va asigura date de referință pe baza cărora programele de monitorizare vor detecta modificările din mediul înconjurător, iar pe de altă parte se vor putea evalua acțiunile vizând controlul poluării cu plastic.

Pentru că încâlceala în plastic a societății, culturii și mediului din Pacific este reală.

Trăim într-o lume materială, și plasticul este simbolul prevalent al modernismului.

În fiecare moment suntem înfofoliți și garnisiți cu plastic. Însăși existența noastră se desfășoară într-un decor de plastic, pe o scenă sintetică tridimensională.

Noi, cei din Pacific, deși suntem la mare depărtare de metropolele și industriile masive ale lumii, avem aici, pe vastele întinderi ale Pacificului de Sud, aceeași problemă care le afectează și lor oceanele.

Mult prea multă vreme am crezut că „moana” [„ocean” în mai multe limbi polineziene – n.trad.] noastră este o întindere nețărmuită de apă pe care o putem contamina fără consecințe.

Am greșit gândind astfel.

Acum găsim plasticul pretutindeni.

Ca oameni din Pacific, ne stă în fire să împărțim ceea ce avem, dar nu așa trebuie să stea lucrurile și cu plasticul din oceane.

Gunoiul unuia nu trebuie să fie cina altuia. Plasticul ajunge în hrana noastră și toată lumea are un loc asigurat la masă.

Individual, puteam crea doar un mic clipocit, dar colectiv putem crea un val seismic de schimbare pentru a opri înaintarea mareei de plastic.

Însuși țesutul societății contemporane din Pacific e ținut la un loc de fibre sintetice.

Un material care ne ucide viața marină și care, încet dar sigur, ne omoară și pe noi.

Sursa: The Guardian / Traducere: Andrei Suba (Rador)