Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primăria Capitalei a depus o cerere de finanțare pentru obținerea a peste 85 de milioane de lei pentru implementarea unui sistem, bazat pe inteligență artificială, de gestionare a traficului în peste 90 de intersecții din București, dar și pentru modernizarea Centrului de Trafic, transmite MEDIAFAX.
„Peste 85 de milioane de lei, bani nerambursabili, am putea primi pentru semaforizarea inteligentă a intersecțiilor din București și pentru modernizarea Centrului de Trafic. Colegii de la Fonduri Externe au depus cererea de finanțare la Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov, iar răspunsul îl vom primi în maximum trei luni”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de Primăria Municipiului București.
Sistemele de semaforizare din cele 92 de intersecții vor fi echipate cu camere video, senzori instalați în asfalt și pe stâlpi, automate de dirijare a traficului și butoane pentru pietoni
Sistemul se va baza pe inteligență artificială pentru sincronizarea semafoarelor și ajustarea timpilor de semaforizare în funcție de valorile de trafic înregistrate în timp real.
În plus, sistemul va fi programat astfel încât să prioritizeze transportul în comun.
Studiile de fezabilitate pentru cele 92 de intersecții și pentru Centrul de Trafic au fost deja realizate și aprobate, iar după obținerea finanțării va fi elaborat caietului de sarcini și proiectul va fi proiectat și executat.
Primăria susține că proiectului va contribui la fluidizarea traficului rutier, reducerea poluării și îmbunătățirea transportului public din Capitală.
Durata de implementare va fi de 14 luni.
„În faza doi, modernizăm Centrul de Trafic de la parterul PMB, unde funcționează Centrului Integrat Municipal pentru Situații de Urgență București. Nu sunt singurele intersecții unde vom avea semaforizare inteligentă. Continuăm și, în total, vom ajunge la 540”, mai transmite PMB.
proiect cu care se lăuda Nicușor Dan prin 2020, apropo.. zicea că într-un an jumate e gata