Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Până la ora 12:00, în jur de 900 de persoane au donat sânge în Centrele de Transfuzie deschise duminică. Printre ei se află peste 60 de jandarmi din toată țara, care au venit în sprijinul victimelor exploziei de la Crevedia.
Mulți dintre cei care au suferit în urma acestei tragedii sunt colegi pompieri, polițiști și jandarmi.
„În aceste momente dificile, suntem alături de toți cei care au fost afectați de explozie și de familiile lor”, transmite Jandarmeria.
O explozie a avut loc, sâmbătă, la o stație GPL din Crevedia, pe DN1A. Aceasta a fost urmată de o explozie mult mai puternică, chiar în timpul intervenției pompierilor. Două persoane au murit și alte 41 sunt încă spitalizare, dintre care șase intubate. Dintre răniți, 43 sunt pompieri, polițiști și jandarmi, unii în stare gravă. România a activat Mecanismul european de protecție civilă pentru transferul victimelor.
Ăsta este primul lucru bun făcut după incendiu. Donatorii merită toată recunoștința noastră!
👍🏻
900 de Oameni.