G4Media.ro

Peste 550 de pompieri din 23 de judeţe, detaşaţi pe litoral

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Peste 550 de pompieri din 23 de judeţe, detaşaţi pe litoral

Peste 550 de pompieri din 23 de judeţe ale ţării vor suplimenta, în sezonul estival, efectivele de salvatori pregătiţi să deruleze acţiuni pe litoralul românesc, a informat, joi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, relatează Agerpres.

Pentru gestionarea eficientă a diverselor situaţii de risc, la nivelul judeţului Constanţa sunt suplimentate atât numărul personalului, cât şi cel cel al mijloacelor specifice de intervenţie – ambarcaţiuni, ambulanţe SMURD, autospeciale de stingere a incendiilor, şenilate.

„Începând cu data de 04 iunie, prima serie de specialişti din unităţile subordonate IGSU a fost detaşată pe litoral pentru susţinerea activităţilor de prevenire, în cadrul echipelor mixte, constituite cu personal al ISU Constanţa. Echipele de specialişti vor fi schimbate la fiecare două săptămâni şi îşi vor desfăşura activitatea în perioada iunie – august”, se arată într-un comunicat de presă transmis de ISU „Dobrogea”.

Totodată, conform sursei citate, pentru creşterea gradului de siguranţă a turiştilor care aleg să-şi petreacă vacanţa pe litoral, în zonele cu afluenţă mare de persoane au fost operaţionalizate 25 puncte de lucru temporare, repartizate astfel: 11 puncte de stingere a incendiilor, în localităţile Urluia/Adamclisi, Crucea, Băneasa, Valea Dacilor, Ovidiu, Valu lui Traian, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Vama Veche, ce au câte o autospecială de stingere cu apă şi spumă; 8 puncte de prim ajutor, la Corbu, Mamaia Nord/Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Costineşti, Saturn-Venus şi Vama Veche, dotate cu corturi, ambulanţe şi şenilate; 6 puncte de salvare acvatică, în portul turistic Tomis, Lacul Siutghiol (Ovidiu şi Baza UMC), portul Belona (Eforie Nord), lacul Techirghiol şi portul turistic Mangalia, dotate cu câte o ambarcaţiune.

Referitor la autostrada A2, în fiecare weekend mai multe echipaje de pompieri asigură intervenţiile în situaţii de urgenţă (inclusiv cele medicale) pe tronsoane prestabilite, cu personal şi tehnică din cadrul ISU Călăraşi, ISU Ialomiţa şi ISU Bucureşti-Ilfov. Pentru asigurarea unui răspuns prompt şi eficient, maşinile pompierilor vor fi amplasate la km 19, km 64, km 105 (punct de lucru permanent) şi km 142 (staţia de pompieri Feteşti, lângă autostrada A2). În aceste puncte se vor regăsi echipaje de stingere cu modul de descarcerare şi ambulanţe SMURD.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează