Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță că, începând de luni se desfășoară lucrări pentru remedierea unor avarii apărute pe conductele din rețeaua primară, în sectoarele 1, 2 și 4 din Capitală, astfel că peste 400 de blocuri și Spitalul Fundeni rămân fără apă caldă în următoarele zile.
Termoenergetica anunță următoarele lucrări:
Compania precizează că operațiunile de încărcare a instalațiilor începute în data de 20 septembrie, pentru pregătirea noului sezon de încălzire, au în vedere conductele din rețeaua secundară de distribuție și nu au legătură cu lucrările de reparații efectuate pe rețelele primare.
Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează pentru soluționarea problemelor apărute în teren. Este important de subliniat faptul că echipele CMTEB vor lucra simultan în mai multe puncte din rețea, astfel încât, pe măsură ce se vor remedia avariile, punctele termice să fie repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat, susține sursa citată.
Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit – 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert.
Care-i noutatea ?
A rezolvat sarma fondurile, le-a pasat la mizzeria neamului!
Acum vrei si Mecca si apa calda?
Smecher în ziua de astăzi în Bucuresti este sa ai apa calda.
Nu prea pare să intereseze pe vreo instituție a statului și să se autosesizeze că acest mucusor incapabil și depășit de situație, a ordonat ca toate cheltuielile cu procesele pe care le-a pierdut și în care a fost citat ca persoana, nu ca instituție, să fie achitate din bugetul primariei!! Oare acest lucru nu e caz penal? DNA ce păzește? E moșia lui mă-sa și nu știm noi?
Dacă, de exemplu, un sofer angajat la orice alta firma, circula cu autoturismul firmei și este amendat pentru încălcări ale regulamentului de circulație, suportă amenda din buzunarul lui.. Și atunci, să ne facă să înțelegem: are acest incapabil vreun alt regim ca și angajat al unei primării!