G4Media.ro

Peste 30.000 de persoane în pelerinaj la Iași, pentru a se ruga…

sursa foto: Facebook/Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Peste 30.000 de persoane în pelerinaj la Iași, pentru a se ruga la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

Peste 30.000 de persoane au trecut, în 24 de ore, pe la baldachinul din curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru a se închina şi ruga la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei şi a celor nevoiaşi, relatează Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Grupării Mobile Jandarmi Bacău, în culoarul special amenajat pentru credincioşi se aflau, duminică dimineaţă, aproximativ 1.200 de persoane.

În perioada 7-15 octombrie, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei se desfăşoară pelerinajul organizat de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, care este prăznuită pe 14 octombrie.

Pelerinajul a început sâmbătă, la ora 6,00, odată cu scoaterea raclei cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva din Catedrala Mitropolitană. După procesiune, racla a fost aşezată într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană.

Conform programului oferit de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în cursul acestei zile, în Catedrala Mitropolitană va fi oficiată slujba liturgică şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, iar între orele 16,00 şi 18,00 Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului şi Paraclisul Sf. Ierarh Andrei Criteanul.

De la ora 19,00, timp de o oră jumătate, racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va fi purtată în procesiune pe străzile din centrul Iaşiului.

„Procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioasa Parascheva, denumită generic pelerinajul Calea Sfinţilor, adună anual credincioşi din Iaşi şi din toată ţara, ierarhi, monarhi, preoţi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cât şi invitaţi din eparhiile din ţară şi străinătate. Procesiunea începe la ora 19,00 de la Catedrala Metropolitană şi va urma traseul bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, strada I.C. Brătianu, strada Cuza Vodă, strada Armeană, Biserica Sfântul Sava, strada Costache Negri, Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi, apoi pietonal Catedrala Mitropolitană. Prima oprire va fi în dreptul Capelei Maternităţii Cuza Vodă, a doua oprire va fi în faţa Bisericii Sfântul Sava, iar a treia în dreptul Mănăstirii Sfinţii Trei ierarhi. Se va ajunge la Catedrala Mitropolitană în jurul orei 20,30, unde Sfintele moaşte vor aşezate din nou spre închinare”, a declarat preotul Lucian Apopei.

De la ora 20,30, în Sala Unirii a fostului Cinematograf Victoria, actorul Lari Georgescu va interpreta piesa de teatru „Iona”, de Marin Sorescu.

Până pe 15 octombrie se estimează că peste 300.000 de credincioşi vor veni la Iaşi pentru a participa la slujbele religioase şi alte activităţi desfăşurate în spaţiul public prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, perioada de afluenţă maximă a pelerinilor fiind 13-14 octombrie.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...