G4Media.ro

Peste 16 kg de canabis, descoperite într-o casă din Constanța/ Drogurile ar…

sursa foto: Poliția Română

Peste 16 kg de canabis, descoperite într-o casă din Constanța/ Drogurile ar fi fost trimise din Spania, printr-o firmă de curierat/ Trei persoane au fost reţinute

Trei persoane au fost reţinute, cercetate pentru trafic de droguri, acestea fiind prinse în flagrant după ce au depozitat peste 16 kg de canabis în locuinţa uneia dintre ele, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de DIICOT, pe 29 februarie procurorii DIICOT Constanţa au dispus reţinerea a trei inculpaţi, cercetaţi pentru trafic internaţional de droguri de risc, trafic intern de droguri de risc şi mare risc şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Măsurile au fost luate după ce doi dintre aceştia au fost prinşi în flagrant imediat ce au depozitat în locuinţa unuia dintre ei peste 16 kilograme canabis şi aproximativ 500 grame rezină de canabis, destinate comercializării, precizează sursa citată.

Anchetatorii spun persoanele reţinute au introdus în ţară, din Spania, drogurile de risc, prin intermediul unei firme de curierat, pachetele fiind preluate de unul dintre inculpaţi şi transportate la domiciliul celui de al doilea.

Potrivit procurorilor, primul inculpat a deţinut spre vânzare şi alte cantităţi de droguri şi substanţe cu efect psihoactiv, respectiv circa 175 grame canabis, 7 grame cocaină şi 300 grame substanţă cristalină 2MMC, ridicate în urma percheziţiilor domiciliare efectuate la adresele sale şi din autoturismul pe care îl deţine.

Cercetările efectuate au stabilit că al treilea inculpat a deţinut, în vederea punerii în circulaţie, cantităţi de cocaină şi MDMA (ecstasy), droguri de mare risc, identificate şi ridicate pe parcursul percheziţiei domiciliare.

Pe 1 martie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa a dispus arestarea preventivă a doi dintre inculpaţi, pentru 30 de zile, şi măsura controlului judiciar faţă de al treilea.

Procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Constanţa au formulat contestaţie împotriva încheierii prin care a fost luată măsura controlului judiciar.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa.

Acţiunile au beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanţa.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează