Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Peste 1.700 de alergători s-au înscris la Crosul Arenelor, un eveniment destinat amatorilor, care va avea loc duminică, anunță Agerpres.
Evenimentul nu promovează doar mişcarea şi sănătatea, ci susţine şi cauza Asociaţiei Magic, anunţă organizatorii. Participarea la acest eveniment contribuie la strângerea de fonduri pentru educaţia copiilor cu afecţiuni grave din România. Vladimir Drăghia şi Ana Maria Brânză sunt şi ei înscrişi la Crosul Arenelor, fiind ambasadori ai cauzei Asociaţiei Magic.
Cu un traseu de alergare de 10 kilometri, Crosul Arenelor va avea startul la Arcul de Triumf şi finişul la Arena Naţională, doar dus.
„Crosul Arenelor are trei probe: proba de 10 kilometri, cea de ştafetă (2×5 km) si Family Run (2 km), cea din urmă desfăşurându-se pe inelul exterior al Arenei Naţionale. De asemenea, la acest eveniment s-au înscris şi 100 de persoane cu dizabilităţi în cadrul probei #beactive ce are ca scop incluziunea prin sport a persoanelor cu dizabilităţi, realizată cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Sport”, reiese dintr-un comunicat