Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Lucrările pentru modernizarea Drumului Național 56 Craiova – Calafat s-au finalizat la 10 ani de la deschiderea șantierelor. Șoseaua dintre municipiul Craiova și Podul Calafat – Vidin are o lungime totală de 84 de kilometri, iar reabilitarea s-a făcut pe două tronsoane: Craiova – Galicea Mare (primii 46 de kilometri), respectiv Galicea Mare – Calafat (ultimii 34 kilometri).
Practic, la 10 ani de la semnarea contractelor de reabilitare cu fonduri europene, Compania de Drumuri reușește să finalizeze întreaga șosea dintre Craiova și Calafat prin recepția și celui de-al doilea segment, Galicea – Calafat. Modernizarea celor 80 de kilometri s-a făcut pe parcursul a două programe europene, POST 2007-2013 și POIM 2014-2020, menționează într-un comunicat de presă CNAIR.
„Compania Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în calitate de Beneficiar al finanțării nerambursabile alocate prin Programul Operațional Sectorial Transport 2007-2013 și prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, a finalizat în data de 11.06.2021 contractul aferent investiției Reabilitare DN56, Contract 5R16-Galicea Mare-Calafat, km 47+000-km 84+020. Contractul 5R16-Galicea Mare-Calafat, km 47+000-km 84+020 este parte integrantă a proiectului fazat ” Reabilitare DN56, Craiova-Calafat, km 0+000-km 84+020”, precizează Compania de Drumuri.
Citește integral pe economedia.ro