Home » Articole » Percheziții în Republica Moldova într-un dosar de trafic de influență privind cetățenia română

Percheziții în Republica Moldova într-un dosar de trafic de influență privind cetățenia română

Percheziții în Republica Moldova într-un dosar de trafic de influență privind cetățenia română
Sursa foto: Facebook/ Maia Sandu
Ascultă articolul

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție din Republica Moldova au desfășurat „peste 20 de percheziții la mai multe persoane bănuite de comiterea infracțiunii de trafic de influență în mai multe episoade”, potrivit unui comunicat transmis luni de instituție, transmite MEDIAFAX.

Anchetatorii spun că o persoană care activa prin intermediul unui SRL, ce oferea servicii de pregătire a documentelor pentru cetățenii Republicii Moldova care doresc redobândirea cetățeniei române, ar fi susținut că are influență asupra unor funcționari.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit CNA, aceasta „ar fi susținut, de comun cu alte persoane, că are influență asupra angajaților din cadrul Oficiului stării civile din municipiul Cahul și a celor din cadrul Consulatului General al României din municipiul Cahul”.

Persoana ar fi cerut bani de la persoane care nu îndeplineau condițiile pentru a obține cetățenia română, afirmând că poate facilita obținerea mai rapidă a actelor necesare. „Aceasta ar fi pretins și primit remunerații ilicite de la persoane ce nu erau eligibile de obținerea cetățeniei românești”, susțin anchetatorii.

CNA mai precizează că aceeași persoană ar fi pretins bani și pentru a facilita promovarea examenului auto, susținând că are influență asupra unor angajați ai Direcției examinare a conducătorilor auto Cahul din cadrul Agenției Servicii Publice.

„Administratoarea SRL-ului și un angajat al Consulatului General al României din mun. Cahul au fost reținuți pentru 72 de ore”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole