Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Poliţiştii din Botoşani au reţinut un bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitatea Darabani, cercetat pentru şantaj, violare de domiciliu, influenţarea declaraţiilor şi ameninţare, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, transmite Agerpres.
Bărbatul este acuzat că, începând cu anul 2018, ar fi acordat în mod repetat împrumuturi cu dobânzi, fără ca acestea să fie autorizate.
Ulterior, în situaţiile în care împrumuturile nu ar fi fost restituite, persoanele vătămate ar fi fost supuse unor presiuni şi ameninţări.
În acest caz, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au pus în aplicare 11 mandate de percheziţie domiciliară la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor.
„Percheziţiile au fost desfăşurate în localităţile Darabani, Păltiniş şi Mileanca, la persoane fizice, unităţii comerciale şi alte imobile deţinute de persoana suspectă. În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite mai multe mijloace de probă, printre care 20.000 de lei, peste 1.400 de dolari şi 20 de pachete de ţigări cu timbru Republica Moldova, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor”, au precizat oficialii IPJ.
Totodată, au fost puse în aplicare 11 mandate de aducere, atât pe numele bărbatului, cât şi al altor zece persoane implicate, toţi cei vizaţi fiind duşi la sediul poliţiei pentru audieri.
La activităţi au participat poliţişti de ordine publică, poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Biroului pentru Protecţia Animalelor, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.